Ne deosebim prin creativitate si calitate!

Facem lucruri prea interesante la Elefantelul curios-loc de joaca si afterschool, sector 4, ca sa nu povestim tuturor!

Am petrecut doua saptamani minunate alaturi de elevii nostri- saptamana ALTFEL si Vacanta de primavara.

 Chiar daca majoritatea activitatilor s-au desfasurat intr-un cadru relaxat, cei mici au avut multe de invatat zilele acestea: reguli de circulatie de la un inspector in cadrul Brigazii de Politie Rutiera Bucuresti, notiuni despre frumoasa si fermecatoare Japonia, fizica aplicata despre forme geometrice, centre de greutate si diferite forte din viata de zi cu zi, 13062327_768275939941289_6628334206376681516_nnotiuni de bune maniere la masa, dar si despre insemnatatea Sarbatorilor Pascale de la un parinte cu har.

Casa experimentelor ne-a fost gazda intr-una din zile, astfel incat numeroase experimente si-au dezvaluit secretele pentru cei mai curajosi dintre copii.

13062383_768275706607979_465443763868852451_n

Elefantelul curios este primul afterschool din Bucuresti care desfasoara un cerc de lectura gratuit, in colaborare cu Asociatia Curtea Veche, in cadrul programului „Cartile copilariei”. In baza acestor lecturi, lunar, copiii nostri participa la filmari pentru emisiuni tv, sansa pe care nu multi pitici o au. De la stapanirea emotiilor, pana la perfectionarea artei discursului- micutii au multe de invatat dintr-o astfel de experienta.

Momentul cel mai apreciat a fost, de departe, intalnirea cu magicianul nostru preferat! O ploaie de rasete si voie buna a inundat intreaga cladire din Ctin Brancoveanu, nr 7D.

Indemanarea le-a fost testata in cadrul atelierelor de creatie- planse cu nisip, pictura pe ousoare din ipsos si plastic.

Va asteptam si in vacanta mare, pentru o vara de neuitat! Despre Scoala de vara la Elefantelul curios am scris si aici.

13102892_768275529941330_2178437617793473335_n 13087713_765430723559144_2744809775193151505_n 13055482_768275146608035_5490518858299331082_n

13087550_765394763562740_862704451084176023_n  13062178_765394433562773_6639848013031513395_n 13076822_765394933562723_51502798589013109_n

Alfie Kohn la Conferintele Totul despre mame

Parintii.

Nimeni nu se naste invatat in domeniul acesta. De fapt, Mama si Tata se nasc si ei odata cu pruncul lor. Atunci probabil apar si primele intrebari- Cum il crestem? Ce are cu adevarat nevoie? Cum il facem fericit? Il lasam sa faca ce vrea? Cand punem limite? Stim noi mai bine si el trebuie sa ne asculte orice ar fi? Repetam experienta parintilor nostri sau ne cream propria poveste? Cand il certam? Cand il iertam? Si multe multe altele.

Au parut in ultima vreme diverse carti de parenting ale unor specialist in acest domeniu. Dar cum le alegem pe cele mai bune, de unde luam cea mai buna informatie?

Vi-l propunem pe Alfie Kohn, autorul cartii „Parenting neconditionat”. Acesta porneste de la premisa “De ce are nevoie copilul meu si cum ii pot satisface dorintele?”. El nu ofera retete universal valabile, ci cauta o solutie optima, menita sa impace ambele parti si sa genereze o relationare corecta si moderna.

akohn_300x250Sustine conferinte in toata lumea, iar pe 21 MAI 2016 vine pentru a treia oara in Bucuresti, pentru a le vorbi parintilor si specialistilor in educatie si psihologia copilului din Romania. In anii trecuti, in 2013 si 2014, Alfie Kohn s-a intalnit cu aproape 1500 de parinti la Bucuresti, in cadrul conferintelor Totul despre mame, dupa ce cartea sa, ”Parenting neconditionat”, a inregistrat vanzari record (fiind citita de peste 10.000 de tineri parinti din tara noastra).

Pentru inscrieri, intrati aici. Aveti reducere daca luati din timp biletele!

Psihologul american Alfie Kohn este unul dintre cei mai controversati autori pe teme legate de cresterea copiilor si educatie. A fost numit de revista Time “poate cel mai vehement critic din tara la adresa ideilor fixe din educatie legate de note si teste standard”. A semnat 13 carti si sute de articole care au reconfigurat mentalitatea parintilor, pedagogilor sau specialistilor in stiinte sociale.

„Dacă nu le înțelegi tăcerea, atunci cum ai putea să le înțelegi cuvintele?”

CN1Pe 2 Aprilie a fost Ziua Internationala de constientizare a autismului. Sunt mii de copii in Romania, in statistici, diagnosticati cu aceasta tulburare, dar alte mii probabil se lupta cu acest sindrom fara sa le fie cunoscute si indeplinite nevoile speciale. Lege exista, dar fara norme de aplicare! Dar lucrurile urmeaza sa se schimbe.

Cristina Nichita, una dintre cele mai apreciate femei de afaceri de la noi a fost binecuvantata cu un baietel adorabil, dignosticat de la o varsta frageda cu tulburare din spectrul autist. S-a lovit de multe necunoscute in lupta pentru accesul la o viata normala a copilului sau. Asa a inceput sa fie activa social, sa vorbeasca oamenilor pentru informare, constientizare si strangere de fonduri. Si sa caute oameni care sa fie interesati sa faca bine si sa schimbe mentalitatea colectiva. Pasul urmator a fost intrarea in politica!

Izabela Caragea Marinescu: Cum luptati dvs, ca demnitar, pentru persoanele cu Tulburari din Spectru Autist? Exista o lege in acest sens, cu norme de aplicare functionale?

deputat Cristina Nichita: Preocuparea mea constantă, pe care mi-am asumat-o atunci când am intrat în viața politică, se referă în mod esențial la îmbunătățirea calității vieții persoanelor din categoriile vulnerabile. În primul rând, mi-am asumat problematica autismului ca o misiune a mea și am început să fac demersuri continue în acest sens.

Legat de cadrul legislativ, avem o lege pentru persoanele diagnosticate cu Tulburări din Spectrul Autist și anume Legea 151/2010, modificată și completată în 2013. Din păcate, în niciuna dintre situații, Legea nu a beneficiat de Normele Metodologice de aplicare. În luna mai a anului trecut, am reușit înființarea Grupului Interministerial de Lucru privind Problematica Persoanelor cu Tulburări din Spectrul Autist.

Printre obiectivele urgente ale Grupului se află și Normele Metodologice la Legea Autismului. Prin intermediul Grupului, am reușit finalizarea acestor norme, ele fiind în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății până de curând. Acum, așteptăm cu nerăbdare forma definitivă a Normelor și publicarea lor în Monitorul Oficial.

I.M. Ce face statul pentru copiii acestia? Exista un program de sanatate publica in acest sens?

dep C.N. Una dintre măsurile esențiale identificate în Grupul de Lucru este ca problematica Tulburării din Spectrul Autist să fie parte a unui Program de Interes Național și să își găsească soluțiile într-o politică națională de sănătate publică. Din păcate, până în acest moment, nu există niciun program de sănătate publică pentru acest diagnostic, deși numărul copiilor născuți cu o Tulburare din Spectru Autist este în continuă creștere. Specialiștii în Sănătate Mintală afirmă că în România un copil dintr-o sută se naște cu o Tuburare din Spectrul Autist. Mi se pare un semnal de alarmă dintre cele mai îngrijorătoare și mi se pare, de asemenea, că responsabilitățile pe care trebuie să și le asume decidenții sunt extrem de mari.

I.M. Se stie care este situatia reala in acest moment in tara? S-a facut vreo statistica?

dep C.N. În România, la ora actuală, există peste 8.000 de persoane diagnosticate cu Tulburări din Spectrul Autist, dar aceasta este o cifră statistică. Numărul real, probabil mult mai mare, nu este cunoscut deoarece nu există încă un Registru Național care să evidențieze situația la zi a persoanelor cu Tulburări din Spectrul Autist.

În data de 2 Aprilie – Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, Președintele Republicii, domnul Klaus Iohannis, a transmis un mesaj care conține cifre îngrijorătare: în România trăiesc 30.000 de persoane diagnosticate cu autism. Cifrele avansate de personalitatea cea mai proeminentă a României ar trebui să ne pună pe gânduri.

I.M. Exista terapeuti buni in Romania? Cum ii gasim? Vorbiti-ne despre Portalul Autism Connect, va rog!

dep C.N. Desigur că există terapeuți buni în România dar, din păcate, numărul lor nu este îndeajuns. Țara noastră se confruntă o lipsă acerbă de specialiști în terapie comportamentală. În acest moment, avem nevoie de cel puțin 1.000 de persoane specializate în acest domeniu.

Despre Autism Connect am numai cuvinte de laudă. Este prima platformă dedicată autismului, fiind construită la inițiativa Asociațiilor Help Autism și ATCA, prin fonduri oferite de EEA Grants. Platforma are rolul de a veni în sprijinul familiilor în care există copii diagnosticați cu Tulburări din Spectrul Autist. Astfel, portalul a fost gândit ca răspuns la nevoia acută de informații și soluții pe care părinții o resimt la aflarea diagnosticului celor mici. Autism Connect oferă părintelui posibilitatea să găsească medicul, psihologul, centrul de terapie, grădinița sau școala pentru copilul lui, în funcție de orașul în care locuiește.

I.M. Terapia costa mult! Cum se descurca familiile din Romania, cu posibilitati modeste de cele mai multe ori?

dep C.N. Într-adevăr, terapiile necesare unei persoane cu autism sunt foarte costisitoare. De cele mai multe ori, procesul de reabilitare se face în mediul privat, cu posibilități financiare enorme din partea părinților. În cazul în care familiile nu dispun de sumele necesare, problemele copiilor diagnosticați cu autism și disperarea părinților devin invizibile. Însă, sunt foarte îngrijorată de situația din mediul rural, unde nu există condițiile necesare pentru terapia persoanelor cu autism. Persoanele din mediul rural nu își cunosc drepturile și lipsa accesului la informație, la a-și cunoaște drepturile și la terapie. În mediul rural, este amputată șansa de recuperare a copiilor.

I.M. Nu sunteti specialist, insa din perspectiva unei mame cu un copil cu TSA- care sunt nevoile persoanelor cu un astfel de diagnostic?

dep C.N. Nevoile persoanelor cu autism sunt diferite: de la kinetoterapie, logopedie, până la diferite activități fizice. Dacă sunt 8.000 de persoane cu TSA, înseamnă că sunt 8.000 de nevoi diferite și individuale. În orice caz, terapia este esențială pentru orice persoană cu autism. În cazurile fericite, cu cât este diagnosticat mai repede, cu atât copilul intră în procesul de recuperare. Terapia pentru copiii cu autism trebuie să fie continuă pentru a obține rezultate. Nu este o terapie de grup, ci fiecare specialist lucrează individual cu copilul. Autismul are nevoie de o abordare specială.

I.M. Poate fi considerat autismul o boala?

dep C.N. Autismul nu este o boală. Nu este o maladie ce necesită medicație, internări și tratamente. Autismul este o tulburare destul de greu de depistat, cu grade și forme diferite de manifestare, o afecțiune ce însoțește persoana de-a lungul întregii sale vieți. Este o tulburare a capacităților sale de comunicare umană, de adaptare și de intregrare în societate.

I.M. Este acceptat un copil cu autism la o gradinita si/sau scoala normala?

dep C.N. Este acceptat dar, de cele mai multe ori, este discriminat. Eu, ca mamă a unui băiat diagnosticat cu autism, am trecut printr-o situație despre care pot afirma că m-a marcat într-o anumită măsură. În România, nu este încurajată o educație incluzivă pentru toți copiii. Cred cu tărie că pentru copiii cu autism educația specială nu este cea mai bună soluție pentru dezvoltarea lor, ci din contră, o poate întârzia. Așa cum copiii tipici învață și imită foarte repede, la fel și copiii diagnosticați cu autism învață mult mai ușor, preluând exemplul celor din jur. De aici vine și sfatul dat de fiecare dată de specialiști: copiii să fie integrați în învățământul de masă și să intre la o vârstă cât mai fragedă într-un colectiv. Dacă e să vorbesc de fiul meu, Ștefan, întotdeauna, încurajându-l, a vrut să facă tot ce ceilalți din jurul său făceau: să înoate, să meargă pe role, să patineze, să meargă pe bicicletă, să călărească, să ia lecții de ski etc.

I.M. Ce este un shadow?

dep C.N. Shadow-ul sau „Umbra” însoțește copilul cu autism la școală. El trebuie să culeagă informatii despre comportamentele copilului în clasa de curs sau în alte medii de interacțiune socială, pe baza cărora să se aplice și să se modifice intervenția terapeutică atunci când este necesar. Shadow-ul are și anumite atribuții precum: îi atrage atentia copilului atunci când este distras; îi repetă mesajul spus de educator/învățător/profesor atunci când nu îl înțelege; îl corectează atunci când are un comportament care ar putea deranja ora; îl liniștește atunci când are momente de agitație; îl ajută să inițieze conversații cu ceilalți copii; îi atrage atenția atunci când face ceva neadecvat; îl va corecta gramatical atunci când face greșeli (dacă este verbal). În România, această profesie nu este reglementată.

Persoanele cu autism au dreptul la însoțitor, cheltuiala fiind asigurată de Stat. De cele mai multe ori, însotitorul copilului (un asistent social/student/psihopedagog) ține loc de shadow.

I.M. Cum se poate implica efectiv parintele in cresterea si dezvoltarea unui copil cu TSA?

dep C.N. Părintele are un rol esențial în creșterea și dezvoltarea copilului cu TSA. Părinții trebuie, întâi de toate, să conștientizeze că este un diagnostic ce îi va însoți copilul toată viața și nu este un diagnostic care se poate trata cu medicamente sau care va dispărea în timp. Avem exemple de persoane cu autism care pot să își identifice stările și să vorbească despre ele. În spatele acestor rezultate, sunt mii de ore de terapie cu implicarea 100% a familiei și a echipei multidisciplinare. Oricum, fiecare copil care intră în proces de reabilitare are șansa lui de a învăța să trăiască ca noi.

CN3I.M. Ce s-a schimbat in dvs cand baietelul dvs a fost diagnosticat cu autism?

dep C.N. Totul. Întreaga mea viață. Am pătruns instantaneu într-o altă lume. De 12 ani, învățăm împreună cum să trăim cu autismul. Este un altfel de dans al vieții. Am fost întotdeauna atentă la persoanele vulnerabile: copii, bătrâni, persoane cu dizabilități și cred că Dumnezeu a vrut să mă pregătească din timp pentru ce urma să apară în viața mea. Acum, știu că Ștefi e o binecuvântare. Întreaga mea viață se petrece în jurul lui, și a celor ca el. Astfel, mă reinventez în fiecare zi pentru a găsi soluții cele mai bune pentru ca persoanele cu autism să aibă o viață frumoasă și decentă.

I.M. Poate n-ar fi rau ca prin exemplul personal sa incurajati si alti parinti ai caror copii au acest diagnostic. Va rog sa le transmiteti un mesaj!

Un sfat către părinți: dacă sesizează că este ceva în neregulă cu bebelușul lor, să nu aștepte. Vor pierde timp prețios din viața lor și din viața copilului lor. Să meargă la medic, să meargă la consultație și odată ce au primit diagnosticul să găsească posibilitatea de consiliere psihologică pentru ei înșiși deoarece diagnosticul de autism este un șoc. Când vezi că cel mic nu are afecțiuni vizibile, merge, râde, mănâncă, aștepți doar să înceapă să vorbească. Autismul nu este de a vorbi sau a nu vorbi, copilul va găsi până la urmă drumul către comunicare, fie că va comunica prin imagini (pictograme), fie în scris, fie că va deveni verbal.

Un alt sfat este ca părinții să se informeze cu privire la drepturile lor și ale copilului lor, să înceapă cât mai repede terapia pentru copil și să îi facă dosar pentru persoană cu dizabilități, chiar dacă familia are posibilități financiare. Doar așa putem avea o statistică cât mai reală și mai apropiată de adevăr.

Cel mai important este să lupte, implicarea este esențială. Părinții trebuie să cultive răbdarea deoarece copii cu autism sunt înzestrați cu foarte multe abilități, chiar dacă ei nu comunică de la început. Dacă nu le înțelegi tăcerea, atunci cum ai putea să le înțelegi cuvintele?

Îi îndemn pe părinți și pe toți cei din jurul lor să fie solidari. Când am înțeles că în urma terapiei, Ștefan a început la 5 ani și jumtate să vorbească, primul meu gând a fost că trebuie să fiu darnică și cu părinții și copiii care nu au acces la terapie și nu știu încotro să meargă. Așa mi-am schimbat viața. Am început să fiu activă social, să vorbesc oamenilor pentru informare, conștientizare și strângere de fonduri. Când nu m-am simtit reprezentată, am realizat că doar o persoană motivată poate reuși să schimbe mentalități și să influențeze luarea deciziilor. De aceea, am făcut un pas către politică.

Dragi părinți, copiii au nevoie de afecțiune și de toată iubirea voastră!

Petreceți timp cu ei și bucurați-vă de momentele petrecute împreună!

Altfel. Saptamana Altfel

Elevilor inscrisi in programul Afterschool, la Elefantelul curios, li se asterne in fata o saptamana speciala. Activitati care de care mai educative, dar si distractive, sunt pregatite sa insenineze sufletele piticilor care ne trec zilnic pragul, dupa ce termina orele la scoala.

Programul „Saptamanii altfel” 18-22 aprilie 2016 cuprinde urmatoarele activitati:

  • Luni: sesiune de informare privind circulatia rutiera, cu sustinerea Brigazii Rutiera Bucurestizebra_trece_strada
  • Marti: spectacol de magie
  • Miercuri: atelier Fermecatoarea si misterioasa Japonia, coordonat Larisa Popescu, initiator si coordonator programe educative ReCreatie BEC/ Calatorie educativa in lumea satului
  • Joi: atelier Fizica distractiva- forte fizice in viata de zi cu zi, cu implicarea partenerilor de la Learning HUB
  • Vineri: sesiune informativa despre reciclarea bateriilor, prezentata de ENVIRON

Revenim cu fotografii!

„Stimulentul de insertie poate fi primit pana cand implineste copilul 3 ani”

avocat-razvan-vasiliu-2Pe 8 martie, mamele au primit un frumos cadou- Comisia de munca din Camera Deputatilor a adoptat mai multe modificari substantiale la legislatia privind concediul si indeminzatia lunara pentru cresterea copiilor. La finele lunii martie, plenul Camerei Deputatilor a adoptat, in unanimitate, proiectul de lege. Camera Deputatilor este decizionala, iar legea va merge la promulgare la presedintele Klaus Iohannis.

Avocatul Razvan Vasiliu este specializat in dreptul muncii si are o vasta experienta in oferirea de consultanta specializata, in medierea conflictelor si negocierea unor clauze litigioase. Vasiliu ne explica principalele modificari aduse la OUG 111/2010 si ce trebuie sa faca mamele pentru a putea beneficia de acestea.

Pentru eventuale clarificari va punem la dispozitie datele de contact ale Casei de Avocatura: http://vasiliumiclea.ro/contact/

Informatii pretioase pentru toate mamicile care beneficiaza de modificarile legislatiei privind concediul si indeminzatia lunara pentru cresterea copiilor am gasit recent pe: www.bucuresti.prestatiisociale.ro si le gasiti pe pagina noastra de Facebook aici

Izabela Caragea Marinescu: Cum se calculeaza acum indemnizatia de crestere a copilului? Mai exista plafoane minime sau maxime?

Avocat Razvan Vasiliu: Daca legea va fi promulgata de Presedintele Romaniei, incepand cu 01 iulie 2016, indemnizația de creștere a copilului se  va determina prin aplicarea procentului de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului.

Așadar, cuantumul indemnizației de creștere a copilului este stabilit exclusiv avându-se în vedere veniturile nete ale beneficiarului, fiind eliminată plafonarea valorii maxime a acestei indemnizații. Dacă limitarea maximă a cuantumului indemnizației a fost eliminată, în schimb, din rațiuni de protecție pentru beneficiari, a continuat să fie menținută o limitare minimală a valorii indemnizației în discuție. Astfel, o persoană nu poate beneficia de o indemnizație de creștere a copilului a cărei valoare să fie mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată (actualmente 892,5 lei în condițiile în care salariului minim brut pe țară garantat în plată este de 1.050 lei/lunar).

I.M. S-a modificat ceva in cazul sarcinilor multiple?

av R.V. Da, și în cazul sarcinilor multiple au intervenit modificări.

Părintele beneficiar va primi pentru un copil o indemnizație de creștere a copilului stabilită prin aplicarea procentului de 85% asupra veniturilor supuse impozitării, obținute în ultimele 12 luni din cei doi ani anteriori datei nașterii copilului, urmând ca pentru fiecare din următorii copii născuți din sarcina gemelară, de tripleţi sau multipleţi, nivelul indemnizației stabilite pentru fiecare copil să fie majorat cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată.

I.M. Cat poate sta acasa o mamica pentru cresterea copilului?

av R.V. Trebuie spus că de concediul pentru creșterea copilului poate beneficia oricare dintre părinții firești ai copilului, precum şi una dintre persoanele care a adoptat copilul, căreia i s-a încredinţat copilul în vederea adopţiei sau care are copilul în plasament ori în plasament în regim de urgenţă, cu excepţia asistentului maternal profesionist care poate beneficia de aceste drepturi numai pentru copiii săi.

Este adevărat că, din punct de vedere statistic, mamele sunt cele care beneficiază de cele mai multe ori de prevederile OUG 111/2010, dar și tatăl copilului poate beneficia, dacă dorește de prevederile acestui act normativ.

În ceea ce privește durata concediului de creștere a copilului, în urma modificărilor survenite, durata acestuia este de 2 ani. În cazul copilului cu handicap, durata concediului de creștere este până la 3 ani. Se poate astfel observa că a fost eliminată posibilitatea beneficiarului de a opta pentru concediul de creștere până la vârsta de 1 an sau doi ani.

I.M. Ce se intampla acum daca parintele aflat in concediu de creste copil opteaza sa se intoarca la serviciu inainte de implinirea varstei de 1 an a micutului? Care este stimulentul de insertie?

av R.V. Având în vedere faptul că forma modificată a OUG 111/2010 nu mai prevede existența a două tipuri de concedii de creștere a copilului, părintele beneficiar se bucură de aceleași drepturi dacă optează să revină la locul de muncă înainte sau după împlinirea de către copil a vârstei de 1 an.

Părintele care beneficiază de concediul de creșterea copilului, dacă realizează venituri supuse impozitării conform prevederilor Codului fiscal, va avea dreptul să primească un stimulent de inserție al cărui cuantum lunar va fi de 50% din cuantumul minim al indemnizației calculata ca fiind 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată.

Ceea ce este important, legat de acordarea stimulentului de inserție, este faptul că angajatorului îi este interzis să înceteze contractului individual de muncă al salariatului care beneficiază de stimulent.

Vizavi de acest aspect, este important de știut că nu toți salariații care beneficiază de stimulentul de inserție intră sub incidența acestei norme protective.

Astfel, persoanele care obțin venituri supuse impozitului cu cel puţin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în   cazul   copilului   cu   handicap, vor beneficia de plata stimulentului de inserție până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv a vârstei de 4 ani, pentru copilul cu handicap.

Pentru persoanele care nu obțin venituri supuse impozitului cu cel puţin 60 de zile înainte de împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, acordarea concediului de creștere și a stimulentului de inserție, dacă este cazul, încetează la data la care copilul împlinește vârsta de 2 ani.

I.M. Si tatal (sau celalalt parinte care nu era principalul beneficiar al concediului) putea sta acasa cu bebelusul pentru o luna. Vorbim despre un drept sau despre o obligatie? Se mentine?

av R.V. Deși OUG 111/2010 prevede dreptul celuilalt părinte, care nu a solicitat inițial concediul de creștere, de a beneficia de cel puțin o lună de acest drept, în realitate, putem vorbi mai degrabă despre o obligație de efectuare în natură a acestui interval decât de un drept.

Din punctul meu de vedere, vorbim mai degrabă despre o obligație decât de un drept întrucât, în continuare legiuitorul a prevăzut obligativitatea efectuării în natură, pentru o perioadă de minim o lună de zile, a concediului de creștere a copilului. Sancțiunea, în cazul neexercitării dreptului de către părintele care nu a solicitat inițial concediul, este pierderea dreptului la concediu de creștere a copilului pe o perioadă de o lună de zile.

În plus, față de reglementarea anterioară, în cazul în care părintele care nu a optat inițial pentru concediu, refuză să-l efectueze în natură, celălalt părinte poate beneficia, de concediu fără plată, nefiind obligatorie revenirea la serviciu pe perioada în care cealaltă persoană ar fi trebuit să beneficieze de concediu.

I.M. Exista o intreaga procedura pana a-si produce efectele- dupa vot, legea merge spre promulgare, apoi trebuie publicata in Monitorul oficial. Cand intra in vigoare de fapt noua lege?

av R.V. Într-adevăr, după adoptarea de către Camera Deputaților a Legii pentru modificarea şi completarea OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, forma trimisă spre promulgare s-a depus la Secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituționalității legii. Dacă nimeni nu contestă constituționalitatea acestei legi, ea va fi trimisă spre promulgare Președintelui României. Președintele României are posibilitatea de a trimite legea înapoi în Parlament pentru a fi rediscutate anumite articole. În cazul în care Președintele va promulga legea, aceasta se va tipări în Monitorul Oficial și va intra în vigoare la data de 01 iulie 2016, așa cum se menționează în cuprinsul art. II al Legii de modificare.

I.M. Bun, si cum se va aplica? Doar pentru mamele care au sansa de a naste dupa 1 iulie sau si retroactiv, mamelor aflate deja in concediu de creștere?

av R.V. În ceea ce privește aplicarea modificărilor, pot spune că acestea vor influența și persoanele care în prezent beneficiază de prevederile OUG 111/2010.

Astfel, pentru persoanele care se află în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la un an sau în plata stimulentului de inserție, precum şi persoanele aflate în concediu fără plată pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, modificarea opțiunii se realizează pe bază de cerere şi acte doveditoare privind suspendarea realizării de venituri supuse impozitului, pentru perioada rămasă până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap.

Pentru persoanele care se află în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, modificarea cuantumului indemnizației lunare aferente se realizează din oficiu, pe baza documentelor care au stat la baza acordării dreptului. Practic, pentru această categorie de beneficiar, modificarea se va produce în mod automat, fără a mai fi necesar vreun demers din partea acestor persoane.

În ceea ce privește persoanele aflate în plata stimulentului de inserţie, indiferent de opţiunea de concediu exprimată iniţial, (cu excepția persoanelor care se află în concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la un an sau în plata stimulentului de inserție şi a persoanelor aflate în concediul fără plată pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani) prelungirea perioadei de acordare a stimulentului până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, respectiv 4 ani, în cazul copilului cu handicap, se face din oficiu.

I.M. Stim ca optiunea de a sta acasa ani intregi pentru cresterea copilului poate atrage pierderea locului de munca, de cele mai multe ori. Ce trebuie sa stie mama dupa ce intoarce in campul muncii? Cata vreme nu poate fi concediata?

av R.V. Într-adevăr, de multe ori salariații care au ales să beneficieze de concediul pentru creșterea copilului, la terminarea concediului, odată reveniți la locul de muncă s-au confruntat cu presiuni exercitate asupra lor în vederea încetării raporturilor de muncă, de multe ori speculând-se necunoașterea de către salariați a drepturilor pe care legea le conferă.

Astfel, toți beneficiarii dreptului la concediul pentru creșterea copilului trebuie să știe că angajatorului îi este interzis să concedieze pe salariații aflați într-un astfel de concediu precum și pe salariații care beneficiază de stimulentul de inserție, pe toată durata acordării acestuia.

În plus, interdicția concedierii salariaților care au beneficiat de concediul de creștere al copilului sau de stimulentul de inserție se extinde cu încă 6 luni de la data revenirii definitive a salariatului în unitate.

Așadar, toți cei care beneficiază de concediul pentru creșterea copilului sau de stimulentul de inserție trebuie să cunoască faptul că sunt ocrotiți de lege, protecție care, deși există, nu poate împiedica eventualele abuzuri ale angajatorului.

În cazul în care un salariat este concediat deși se află într-una dintre situațiile în care angajatorul nu are dreptul să îi înceteze raportul de muncă, acesta se poate adresa instanței de judecată în vederea ocrotii dreptului său.

LaLaLaDoDo

Teatrul Ion Creanga a programat un nou spectacol la Elefantelul curios® in luna aprilie.

LaLaLaDoDo bunVineri, 15 aprilie, incepand cu ora 18, doua actrite talentate pun in scena momente memorabile pentru cei mici, despre jocurile copilăriei. Doi prieteni, Lalala și Dodo, descoperă obiecte noi pe care le transformă cu ajutorul imaginaţiei în jucării. Spectacolul este de fapt o cale de acces către lumea fascinantă a jocurilor şi sunetelor.
Un spectacol de mişcare şi muzică, „LalalaDodo” devine astfel o poveste despre vraja unui cântec şi bucuria adusă de prietenie.

Acest spectacol este realizat în Programul Educaţia Timpurie.

Programul „Educaţia Timpurie. Teatru pentru 0-6 ani” a fost iniţiat de Teatrul Ion Creangă în anul 2005, sub denumirea de „Educaţia timpurie. Teatru pentru 0-3 ani” şi extins, în 2009, pentru a include şi activităţi dedicate copiilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani. Născut din dorinţa de a promova importanţa şi beneficiile aplicării conceptului de educaţie timpurie prin mijloace specifice teatrului, programul include un repertoriu variat de spectacole, scopul acestora fiind de a valoriza capacitatea şi potenţialul copilului mic de a se implica, de a participa şi de a învăţa prin interacţiune.

De: Daniela Andrei
Regia: Daniela Andrei
Scenariul: Oana Rusu
Scenografia : Carmen Palcu Adam
Muzica: Bogdan Burlăcianu
Distribuția Lala: Carmen Palcu Adam
Dodo: Oana Rusu / Miruna Ionescu

Durata: 30 minute
Biletele sunt disponibile pe: http://www.bilete.ro/spectacol-copii-lalaladodo-15-apr-2016

Pret bilet: 30 lei/ copil (+un adult insotitor)

Va asteptam!