Nu ştii cum se face o invenţie? Hai să aflăm împreună!

Începând de astăzi, 28 martie, în fiecare miercuri, la sediul Elefănţelului Curios va fi agitaţie mare. Nu doar că vom avea mulţi musafiri, dar şi noi suntem nerăbdători să aflăm ce surprize ni se pregătesc.

Doamnele au pus la cale un super-proiect, se cheamă „Mari invenţii româneşti şi inventatorii lor”. Adică vom afla de ce unii oameni sunt dornici să aducă mereu ceva nou şi cum de reuşesc ei să pună în practică ideile iscodite şi atent pregătite.

Părinţilor curioşi le spunem că un astfel de proiect este tare bun pentru că îi ajută peinventie copii să afle despre marii inventatori români, să le spună şi altora ce au adus ei nou, să înţeleagă ce este o invenţie şi la ce ajută.

Noi ne vom întâlni de vreo opt ori, timp de 30-40 de minute, iar la finalul proiectului, copiii promit că se vor strădui să primească ei înșiși un brevet. Adică nişte certificate care arată tuturor cât de creativi suntem! Nu va fi un hocus-pocus, nu vom scoate iepuri din joben şi nici eşarfe din şepci, ci vom pune la cale nişte proiecte tare simpatice şi isteţe.

La prima întâlnire vorbim despre Stiloul lui Petrache Poenaru -1827. Urmează ateliere despre:

  • Avionul Vuia 1 – construit de Traian Vuia în 1906
  • Diorama lui Grigore Antipa – 1907
  • Primul avion fabricat în România de Aurel Vlaicu -17 iunie 1910
  • Henri Coandă a inventat Avionul cu Reacţie –1910
  • cum a ştiut Ioan Cantacuzino să obţină Vaccinul antiholeric – 1912
  • la ce a folosit Injecţia cu insulină preparată de Nicolae Paulescu– 1922.
  • cum funcţionează un Perpetuum mobile si Pila Karpen, migălită de băcăuanul Nicolae Vasilescu-Karpen – 1922.
  • După o recapitulare serioasă, pe final de an școlar ne vom grozăvi cu multele noastre cunoştinţe şi vă vom demonstra că şi noi ştim să facem invenţii. Cum ar fi baloanele de săpun colorate. Nu ştiţi cum se fac? Inventăm noi!

 

Reclame

Cititul și jocul

Dansăm şi citim, învăţăm şi povestim

La Clubul de lectură avem un joc foarte frumos. Se numeşte „Cărțile muzicale” şi este foarte uşor de făcut. Avem nevoie de scaune în număr egal cu cel al copiilor, care sunt aşezaţi în cerc. Fiecare scăunel primeşte în grijă o carte primită la Clubul de lectură, prin amabilitatea Asociației Curtea Veche, apoi profesorul are grijă de ambient. Imediat ce muzica se aude din boxe, copiii încep să danseze, deplasându-se în jurul scaunelor. Când acordurile încetează, elevii se așază pe scaun și încep să citească un fragment, la alegerea lor, din cartea în dreptul căreia s-au oprit. Timp de câteva minute, liniştea cuprinde încăperea, apoi se aude din nou muzica şi reîncepe dansul în jurul scaunelor.

21686230_1141366342632245_8441039335282194566_nCu cât sunt mai multe momente de lectură, cu atât elevii vor afla cât mai multe despre fiecare carte şi se vor bucura de basme, poezii şi alte scrieri. Discuţiile ulterioare sunt foarte importante şi arată cât de mult au reţinut copiii din cărţile pe care le-au descoperit. Care i-au părut mai interesante? Ce anume l-a amuzat, l-a intrigat, l-a nedumerit? Cine era personajul? Ce legătură ar putea fi între fragmentul citit și titlu? Cui i-ar mai recomanda această carte?”, ar fi doar câteva întrebări la care copilaşii ar trebui ofere răspunsuri.

Copiii au fost foarte încântaţi de noul joc. Deşi se numeşte Scăunele muzicale , eu l-am reinterpretat numindu-l Personajul secret. După ce le-am explicat regula jocului, copiii erau curioşi să vadă pe ce scaun vor nimeri, dacă şi colegii vor desluşi din ceea ce ei vor explica despre ce carte şi despre ce personaj este vorba. Au fost dornici să repetăm jocul de câteva ori. Am îmbinat în felul acesta mai multe tehnici: lecturarea, exprimarea şi povestirea orală a fragmentului parcurs, jocul, creativitatea şi memoria. Copiii au fost nevoiți să ţină cont de scaunul ocupat anterior şi să nu se aşeze pe el”, ne-a povestit unul dintre îndrumătorii copiilor.

Clubul de lectură este opționalul la care participă absolut toți copiii înscriși în programele noastre, iar pentru acesta nu se percep costuri suplimentare. Întreaga ofertă a cursurilor propuse de club de Elefantelul curios, găsiți detalii aici.

E primavara mea!

Veselie maximă în vacanţa de primăvară, la Elefănţelul Curios®

Dornici să le aducem celor mici cât mai multe momente interesante ne-am adunat cu toţii la sfat, am strâns ideile, le-am ordonat bine-bine, apoi am început să scriem programul zilelor în care pentru cei mici nu se strigă catalogul. Ne-am luat fiecare câte un creion colorat, pentru a ne înveseli şi noi, şi ne-am pus pe treabă.

Ne-am gândit să ieşim cât mai mult din sala de clasă şi am pus la punct un picnic de lucru în parc. Împreună cu micii ecologişti vom studia atent ceea ce se petrece în jurul nostru, vom savura gustări şi vom învăţa cât mai multe despre natură. Gâze, flori, fire de iarbă, copăcei, despre toate vom povesti imediat după picnic.

Eiii, dar să nu credeţi că dacă este vacanţă doar ne jucăm. Nuuu, nici vorbă. Am planificat şi o vizită de observare la Hangarul Tarom pentru a studia o aeronavă în mărime naturală. Vom afla cum se întreţine, cum poate zbura un aparat aşa de mare, cum se menţine în aer, ce fac piloţii şi cum putem şi noi deveni comandanţi de nave aeriene.

Şi dacă tot vine Paştele, vor organiza şi mult-aşteptata căutare de comori, a cărei miză este Oul fermecat. deco vacantaAici să vedeţi veselie pentru că prichindeii abia aşteaptă să îşi ia misiunea în primire.

În aşteptarea Iepuraşului vom învăţa sau ne vom reaminti cum se combină culorile astfel încât să facem mici opere de artă, cum se pot transforma diferite materiale în decoraţiuni cu care ne vom împodobi propria cameră.

Ne-ar plăcea foarte mult să ne facem noi prieteni şi să ne distrăm împreună, aşa că, dragi părinți, daţi fuga la înscrieri.

Tariful este de 60 de lei/zi, valabil doar pentru copiii care nu sunt înscrişi în programul nostru de bază, care conține și Clubul de vacanță. Oferta pentru Before & Afterschool am prentat-o aici și aici.

Vom petrece împreună în zilele de 2, 3, 4 şi 5 aprilie, între orele 8 şi 19.

Înscrierile se fac la sediul Elefănţelului Curios, Bulevardul Constantin Brâncoveanu nr. 7D, tel 0755 405 405

Hai la Școala de vară în vacanță!

Dragi părinţi,

ce planuri aveţi pentru cei mici în vacanţa de vară? Să ştiţi că noi ne-am pregătit foarte bine şi am pus la punct toate detaliile Şcolii de Vară.

Puteţi alege oricare din cele șase perioade (18-29 iunie, 02-13 iulie, 16-27 iulie, 30iulie-10august, 13-31 august, 03-07 septembrie) în care noi ne-am propus să ne distrăm şi să învăţăm lucruri noi din domenii diverse.

18.06-22.06 Lumea subacvatică                                 

25.06-29.06 Magie si culoare  

02.07-06.07 Pe aripi de poveste                                 

09.07-13.07 Giganţii din Jurasic Park

16.07-20.07 Micutii gospodari

23.07-27.07 Zilele educatiei rutiere

30.07-03.08 Saptamana mestesugurilor

06.08-10.08 Romania de poveste

13.08-17.08 Curiozitățile Deltei Dunării            

20.08-24.08 Călătorie în spațiu

27.08-31.08 În lumea gâzelor și a insectelor        

03.09-07.09 Toamnă dragă, bun venit!

Suna acum la 0755 405 405 și rezervă un loc pentru copilul tău!

Pregătim experimente atractive: Magia apei colorate (vom face cretă din gheaţă colorată), Stafidele dansatoare, Transformările apei (în care vom învăţa despre cele trei stari ale apei), Oul plutitor, Bancnotele şi monedele buclucaşe.

Avem şi activităţi de echipă: Acvariul cu peşti, Ştafeta micilor campioni, Hora cifrelor, Coşuleţul Zânei Alfabet.

Participăm la jocuri pentru dezvoltare personală şi inteligenţă emoţională: Personaje de poveste – cine mi-ar plăcea să fiu, Povestea din poveste, Lampa fermecata şi jocul dorințelor.

Testăm şi îmbunătăţim îndemânarea şi aflăm Ce pot face două mâini dibace, vom confecţiona măşti.

Între două jocuri vom învăţa lucruri noi sau vom recapitula cunoştinţele deja acumulate. Am pregătit activităţi despre Lumea formelor geometrice, Acelaşi cuvânt mai multe sensuri, Totul despre animale preistorice, Alfabetul năzdrăvan.

Elefantelul curios (7)La club Elefănțelul curios®, noi ne organizăm pe grupe mixte de vârstă, având în vedere că în învăţământul tradiţional (fie la grădiniţă, fie la şcoală), majoritatea copiilor nu au o așa experienţă. Lucrul cu astfel de grupe are multe avantaje – copilul învaţă să ajute şi să se lase ajutat, învaţă să fie mai răbdător şi tolerant, ambiţios, cooperant, ba chiar să fie lider!

TARIFE:

Program scurt – intervalul orar 8-12 (găzduire, mic dejun, activităţi educative, gustare de fructe). Cost – 360 lei/2 săptămâni.

Program mediu – intervalul orar 8-14 (găzduire, mic dejun, activităţi educative, gustare de fructe, masa de prânz) – 530 lei/2 săptămâni

Program lung – intervalul orar 8-19 (găzduire, mic dejun, activităţi educative, gustare de fructe, masa de prânz, odihnă, activităţi recreative)- 680 lei/2 săptămâni.

La clubul Elefănţelul curios® (sector 4) primim copii cu vârsta minimă de 4 ani, într-un spaţiu prietenos, cu supraveghetori şi cadre didactice, unde oferim un program atât educativ, cât şi distractiv.

Avem multe surprize pentru pitici – ateliere creative, fişe de lucru, teme pentru vacanţă, ieşiri în curte şi în parc. Au acces nelimitat la locul de joacă, unde găsesc jucării, trambulină, tobogan, jocuri de logică, lego city pentru construcţii şi îndemânare, puzzle-uri, desen liber sau pe fişe de lucru.

 

Continuam si activitatile optionale, in masura in care se formeaza grupele: (detalii gasiti si aici)

  1. Limba straina– engleza, germana
  2. Sah
  3. Dezvoltare personala, Logopedie
  4. Teatru

Detalii, programari si inscrieri:

tel: 0755 405 405

email: contact@elefantelulcurios.ro sau elefantelulcurios01@gmail.com

harta-bunaxxadresa: Bdul. C-tin Brancoveanu, nr. 7 D (prima strada la stanga, din Bdul. Brancoveanu, pe directia Metrou Brancoveanu/McDonald’s/parc Oraselul copiilor catre Spitalul Marie Curie)

Umple şi tu Coşuleţul Iepuraşului darnic!

Pentru fiecare dintre noi Paştele înseamnă nu doar ouă roşii şi cozonac, ci şi daruri pe care le aşteptăm în fiecare an, chiar dacă am trecut de vârsta copilăriei. Ne bucurăm să ştim că oamenii dragi se gândesc la noi, că vor să ne ofere o bucurie, pe care am împărtăşit-o şi noi, oferind mai departe.

Copiii de la Elefănţelul Curios nu sunt doar frumoşi, isteţi şi dornici să ofere iubire, ci şi buni şi darnici. iepuras de PasteCând li s-a povestit despre Ţop Ţop, iepuraşul care aduce daruri de Paşte, au sări imediat să îl ajute, ba au mai spus şi altora să vină alături de ei în campania Coşuleţul iepuraşului darnic, organizată de către Asociaţia Community Aid Romania.

Împreună cu oamenii buni şi dragi vrem să ajutăm 1.000 de copii din Ilfov (400), Totomanu (Constanţa – 300) şi Seaca (comuna Ciuperceni, judeţul Teleorman – 300).

Copilaşii de la Elefănţelul Curios, la fel ca toţi cei care pot oferi ajutor, vor să strângă alimente, jucării, hăinuţe, dulciuri, rechizite. Ba, dacă nu aveţi timp de cumpărături, puteţi să ne încredinţaţi nouă bugetul alocat şi vom merge noi la supermarket.

Şi pentru că tuturor ne plac surprizele, puteţi oferi şi alte lucruri care cu siguranţă îi vor încânta pe cei mici.

Vă daţi seama câtă bucurie veţi aduce copilaşilor când vor primi darurile din „Coşuleţul Iepuraşului darnic”?

Dragii noştri,

1.000 de copii înseamnă măcar 1.000 de îmbrăţişări şi mii de zâmbete.

Pentru că prichindeii ştiu să ofere bucurie înmiit!

Donaţiile se pot face la sediul Elefănţelului Curios, bdul Constantin Brâncoveanu, nr 7D, de luni până vineri (10-19) şi în weekend, cu programare.

Hai să-l ajutam pe Iepuraşul Ţop Ţop să adunce cât mai multe pachete cu daruri!