Le facem pofta de… citit!

Ne pregatim sa intampinam o noua serie de elevi care vor participa la Clubul de Lectura. Le garantam atat celor mici, cat si parintilor, ca la Afterschool Elefantelul curios® li se va face pofta de citit!

Ce poate fi mai potrivit decat o activitate extracurriculara care le dezvolta limbajul, pe de o parte, si imaginatia, pe de alta! Memoria, atentia, capaciatatea de a face scenarii si de anticipa, concentrarea si puterea de intelegere, toate sunt stimulate cand facem cunostinta copiilor cu literatura.

IMG_0243.JPGAm scris aici despre cum am devenit primul afterschool privat din Bucuresti care desfasoara un cerc de lectura gratuit, in colaborare cu Asociatia Curtea Veche, in cadrul programului „Cartile copilariei”. In baza acestor lecturi, lunar, cu sprijinul colaboratorilor nostri, elevii au avut sansa de a participa la filmari pentru emisiuni tv. De la stapanirea emotiilor, pana la perfectionarea artei discursului- micutii au multe de invatat dintr-o astfel de experienta.

Prof inv. Cristina Olaru, coordonator al Clubului de Lectura, care si-a insusit metodologia pusa la dispozitie de partenerii nostri de la Asociatia Curtea Veche, ne povesteste:

Cu fiecare noua serie, sedintele din cadrul Clubului de lectura sunt timide la inceput. Copiii insa descopera ca fiecare parere conteaza, au dreptul la o opinie, sunt invitati sa comenteze pasaje, sa-si imagineze fragmente si astfel, totul capata o dinamica aparte si toata lumea vrea sa contribuie la o ora cat mai reusita. Astfel, copiii ajung sa abia astepte sedinta urmatoare, de la saptamana la saptamana devin si mai nerabdatori, cer cartile acasa, isi doresc sa citeasca! Desi initial sunt inclusi elevii care se descurca foarte bine cu cititul, usor usor am avut surpriza ca numarul cursantilor sa fie mai mare in semestrul doi, ba si mai mare pe final de an scolar, pentru ca majoritatea piticilor de la After vor si ei in Club!

Optionalul, pe cat de serios, pe atat de jucaus este. Imi aici amintesc cateva dintre jocurile care au starnit curiozitatea, imaginatia si interesul copiilor: “Fii tu autorul!”, “Creeaza propriul tau final al cartii!”, “Jocuri de rol!”, “Analizeaza personajul!”.

Deliciul grupului nostru raman jocurile de rol, copiii se simt foarte importanti sa intre in pielea personajului, se amuza, ne fac sa traim intens fiecare paragraf al operei de parca ar face parte din viata noastra!

Fetitele au fost profund impresionate de dulceata si bunatatea personajului Dorothy, nu de putine ori comparandu-se cu ea. Baietii in schimb au fost de-a dreptul fascinati de povestea intortocheata din “Print si cersetor”.

Elementele magice cum au fost cele din lectura “Vrajitorul din Oz”, de Lyman Frank Baum si elementul de suspans din piesa de teatru “Hamlet” al lui William Shakespeare sunt captivante si marcante pentru cei mici.

La clubul de lectura al Elefanteilor curiosi citim, ascultam, interpretam si privim, aflam cuvinte noi si calatorim cu imaginatia acolo unde nimeni nu a mai fost. Ingredientele pentru o ora de lectura reusita sunt: atentia, jocul de rol, liber la imaginatia creatoare prin desen si multa, multa buna-dispozitie.

Am rugat-o pe dna prof inv Olaru sa ne spuna de ce s-a alaturat acestei activitati, de ce crede in importanta acestui optional, essential pana la urma in evolutia fiecarui om!

Cartile trebuie asimilate cu lectura, au un rol important in formarea si educarea elevilor pentru ca largesc orizontul de cunoastere, ajuta la dezvoltarea acestora pe multiple planuri.

Lectura este cea care formeaza gustul copiilor pentru literatura si pentru estetic si creativ. In urma lecturii unei carti, de ex, cititorul isi formeaza o parere, intelege daca acel gen de carte i se potriveste, daca ar mai citi o astfel de carte sau daca doreste sa citeasca ceva diferit. Lectura regulata formeaza astfel gustul pentru literatura.

Apoi, lectura ne ajuta la largirea orizontului de cunoastere in toate domeniile posibile. Prin lectura cartilor, elevii afla lucruri noi, isi dezvolta vocabularul, isi insusesc cuvinte noi, isi exprima mai coerent ideile, descopera locuri la care fantasmeaza, evenimente si povesti care ii ajuta in dezvoltarea psihica si intelectuala.

Programul „Cartile copilariei” si parteneriatul cu Asociatia Curtea Veche continua si in anul scolar 2017-2018.

Detalii despre intreaga noastra oferta educationala gasiti aici.

Il asteptam si pe copilul tau la Afterschool Elefantelul curios®!

Saptamanile noastre, mereu altfel!

Cand am auzit prima oara ca anul acesta programul „Scoala altfel” nu se va mai desfasura in acelasi timp in toate unitatile de invatamant, aproape ca ne-am ingrijorat.

Dar stai sa vezi ce solutie am gasit!

Fie vara, fie iarna, fie vacanta, fie scoala, noi tot ne facem timp sa organizam activitati dintre cele mai atractive pentru elevii inscrisi la Afterschool Elefantelul curios. Organizam deplasari in afara clubului si ne propunem sa stam deoparte de vesnicile teme, macar cateva zile pe semestru.

Am adunat aici cateva experiente ale copiilor ce vin zilnic la noi la club, menite sa le deschida orizonturi si sa cunoasca si alte domenii decat cele prezentate in cadrul planului clasic de invatamant.

Intr-una din zile, gazda ne-a fost Muzeul National de Istorie a Romaniei. In alta, Muzeul National Militar. Hmm, partea de istorie pe care ne-a povestitul ghidul inca nu e gustata de cei mai mici dintre pitici. Dar cand au ajuns in salile de arme, cand au vazut calestile, cand au iesit in curtea interioara si au vazut tunurile, rachetele si avioanele militare, cu totii au plecat incantati au avut ce povesti colegilor de scoala si acasa. Sa nu mai povestim de Muzeul Antipa, care este mereu uimitor si parca, de oricate ori ai merge, mereu ai de descoperit cateva nou!

Institutul National de Meteorologie a fost punctul de atractie din vacanta de primavara! Elefanteii au fost fascinati sa ala cum se facea prognoza meteo inainte de existenta tehnologiei moderne. Iar acum au avut sansa de a vedea cum arata si cum se interpreteaza o harta meteo. Si ghice ce, au fost primii care au stiut cand si daca ploua in zilele imediat urmatoare vizitei lor!

18156968_1029595347142679_8759453009882306983_nPentru unii dintre elevii nostri, lumea televiziunii incepe sa devina cunoscuta. Filmam deja de mai bine de un an pentru emisiunea pentru copii de la Digi 24, „Jurnal pentru copii”. Si asta datorita clubului de lectura pe care il desfasuram la Afterschool, prin amabilitatea si cu sprijinul Asociatiei Curtea veche.

De data aceasta am avut sansa sa vizitam si studiourile Digi 24, cele de televiziune, dar si cele de radio! Copiii au putut vedea cum se pregateste o vedeta sa intre in emisie, au intrat intr-un studio virtual si si-au imaginat ca sunt undeva prin desene animate sau langa o cascada minunata, au stat pe scaunul prezentatorului de radio cu castile pe urechi, ce mai, ca adevarati jurnalisti! Si studiourile de radio Europa FM si Radio 21, ba chiar am intrat si in direct la unul dintre posturi acum cateva luni.

Si pentru ca suntem sustinatori ai campaniei demarate de managerul nostru „Primul ajutor in scoala poate salva viata copilului meu„, cadrele didactice, dar si copiii, au participat de curand la un curs introductiv despre masurile de prim ajutor, sustinut de directorul filialei sector 4 a Crucii Rosii. Imagini surprinse in timpul cursului vor fi difuzate in emisiunea „Specialiti in Sanatate” de la National TV.

Si pentru ca iubim natura si un stil de viata sanatos, copiii au avut parte si de experiente inedite aici la club. Au plantat cu manutele lor flori si au infrumusetat curtea in care se pot juca zilnic. Mai mult decat atat, am participat la programul Food Revolution, sustinut de un Ambasador Jamie Oliver in Romania, Health coach Florina Badea. Am invatat impreuna cum sa facem o masa cu legume mai atractiva si cateva secrete pentru ca gusturile sa se intrepatrunda intr-un mod cat mai placut paplilelor gustative.

Am facut experimente cu Fabrica de experimente, am avut curs introductiv de Bune Maniere cu lector care a lucrat cu Casa Regala a Romaniei, am fost impreuna in excursii, am sudat echipa si suntem siguri ca ne continuam drumul impreuna!

Inscrieirile pentru anul scolar 2017-2018 sunt pe ultima suta de metri. Despre tarife si programul afterschool gasiti detalii aici.

Pentru o acomodare usoara pe timpul vacantei, ne pregatim sa deschidem portile Scolii de Vara. Detalii gasiti aici.

Multe fotografii puteti vedea pe pagina noastra oficiala de FB.

Pe curand!

AFTERSCHOOL 2017-2018

_DSC0753Pentru anul scolar 2017-2018, puteti achizitiona pentru copilul dvs un pachet ce include:

*teme *masa de pranz *gustare *acces la locul de joaca *Club de lectura *transport *Optional la alegere (Engleza, Germana, Karate, Sah, Dezvoltare personala) *Club de vacanta

PRET 980 lei/luna

*** 700 lei/ luna septembrie 2017

Pentru ca suntem un altfel de Afterschool, am decis sa oferim copiilor nostri posiblitatea de alege optionalul care i se potriveste, fara costuri suplimentare!

In plus, prima sedinta TEST la oricare alt optional din oferta noastra este GRATUITA.

Iar pentru ca incurajam prietenia carte-elev, organizam cerc de lectura pentru toti copiii inscrisi!

  • Clubul de lectura le va face pofta de citit! Le dezvolta limbajul, pe de o parte, si imaginatia, pe de alta! Memoria, atentia, capaciatatea de a face scenarii si de anticipa, concentrarea si puterea de intelegere, toate sint stimulate cind facem cunostinta copiilor cu literatura.

Iata mai jos orarul si activitatile pregatite special pentru cei mici.

11:30 – 12:30 Transport–  transportul nostru sau al parintilor   

12.30  Masa de pranz (catering- ambalata individual in caserole de unica folosinta biodegradabile, din fibre de trestie de zahar)

până la ora 14:30: Activitati recreative (acces la locul de joaca, cu jucarii, trambulina, tobogan, jocuri de logica, lego city pentru constructii si indemanare, puzzle-uri, desen liber sau pe fise de lucru) / odihna (somn)

12924469_1201451319878982_3628555097530576225_n14:30 – 17:00 Efectuarea temelor:

  • Recapitularea/ consolidarea cunostintelor dobandite la scoala;
  • Efectuarea temelor (sub supravegherea unui cadru didactic);
  • Verificarea efectuarii temelor (discuţii individuale invatator – copil);
  • Exercitii suplimentare;
  • Activitati Arts&Craft, in special elevii claselor pregatitoare

17:00: Relaxare si gustare (catering)

17:15 – 19:00: Activităţi educative 

***TARIFE (incepand cu ianuarie 2017 si an scolar 2017-2018):

pachet 1- 390 lei/ luna (program 14.30-17 lucru individual si in grupa cu un cadru didactic)

pachet 2- 980lei/ luna (program complet, MASA si gustare incluse, TRANSPORT in limita a 3 km fata de club inclus, optionalul de LECTURA si inca unul la ALEGERE- incluse)

Activitati optionale: (detalii gasiti si aici)

TAXA SE ACHITA IN INTERVALUL 01-05 pentru luna in curs.

La inscriere se plateste un kit educational unic/ an scolar, in valoare de 300 de lei (include caiete de lucru, fise de lucru si toate materialele auxiliare necesare desfasurarii activitati de afterschool)

Nu se scad din taxa de scolarizare absentele, pauzele intersemestriale si semestriale, vacantele de iarna si de primavara, zilele declarate sarbatori nationale libere si alte zile libere impuse de evenimente independente de AFTERSCHOOL Elefantelul curios®.

Detalii, programari si inscrieri:

tel: 0744 489 920 sau 0755 405 405

email: contact@elefantelulcurios.ro sau elefantelulcurios01@gmail.com

adresa: Bdul. C-tin Brancoveanu, nr. 7 D (prima strada la stanga, din Bdul. Brancoveanu, pe directia Metrou Brancoveanu/McDonald’s/parc Oraselul copiilor catre Spitalul Marie Curie)

Elefantelul Curios (57) Elefantelul Curios (53)

Elefantelul Curios (63) Elefantelul Curios (48)

Elefantelul Curios (52) Elefantelul Curios (59)

Laborator de fizica si chimie distractiva la Afterschool

Elevii inscrisi in programul Afterschool Elefantelul curios su parte, zi de zi, de experiente de tot felul. De data aceasta nu ne-am mai deplasat noi intr-o locatie speciala, ci s-a mutat Fabrica la noi.

Da da, Fabrica de experimente a venit la club si micii laboranti au avut sansa de a face experimente pe baza de apa, dar au si primit explicatii despre fenomenele si reactiile care au avut loc, de la tinerii care declara raspicat ca „e timpul unei schimbari in curriculum scolar”!

Au fost cateva jocuri educative si deosebit de interesante la care copiii nostri au participat activ, nu le-a fost frica sa se murdareasca, ba chiar s-au ambitionat si au repetat pana ce experimentul a iesit ca la carte. Si da, chiar exista o carticica cu indicatii pretioase in trusa cu experimente, care poate fi comadata de oricine acasa, iar singura grija a adultilor este sa isi faca timp sa se joace de-a laboratorul cu cei mici. Cutia este complet echipata cu absolut tot ce aveti nevoie! Sau puteti intra pe canalul lor de Youtube pentru ceva inspiratie.

La cursul demonstrativ de la Elefantelul curios, tinerii din echipa Fabricii ne-au invatat cum sa facem „Lampa cu lava”, „Mic, transparent, dar cel mai rezistent” si „Serpisorii colorati”. Elementul de baza si comun tuturor experimentelor a fost APA!

Ce au invatat elevii?

  • Ca uleiul este mai usor decat apa, ca au densitati diferite si ca nu se amesteca, au17342623_998874083548139_725445315395330510_n inteles ce se intampla cu bulele acelea care apar la punctul de fierbere al apei. Dar si cum ne putem folosi de o tableta efervescenta pentru a demonstra toate acestea.
  • Ca cei mai mari inamici ai baloanelor de sapun sunt uleiul, murdaria, atractia gravitationala si evaporarea. Dar si cum ii putem pacali pe unii dintre acestia, cu ajutorul unei manusi din bumbac, pentru a ne putea juca pret de cateva secunde cu balonasele.
  • Cum se ataseaza unele de altele cele mai mici balonase de sapun facute in continuu si cum pot face ei singuri siruri de spuma colorata prin forta aerului expirat de ei.

Mai multe fotografii de la ora fantastica gasiti aici.

Hai la cursul de ACTORIE!

In fiecare miercuri, intre orele 17 si 18, Micii actori isi dau intalnire la Elefantelul curios!

bianca-hedesActrita Bianca Hedes a gandit o programa de curs special adaptata pentru copii scolari si prescolari si vine cu conceptul ei la noi la club.

Cursul micului actor stârneşte creativitatea copilului, imaginaţia fiind unul dintre ingredientele esenţiale ale vieţii. Educaţia artistică, îmbinată cu mediul de lucru al copilului şi cu educaţia din mediul familial, contribuie pozitiv în dezvoltarea personală a fiecărui individ, chiar de la începuturile vieţii sale sociale.

Încă de când intră în sistemul educaţional, copilul își petrece majoritatea timpului axat pe scris și citit, în timp ce aspectul pentru dezoltarea abilităţlor sale oratorice se pierde treptat, ajungând să fie chiar ignorat. Astfel, prin acest curs copilul nu devine actor, ci învaţă să se exprime corect, conştient şi bine asumat, indiferent de context.

Dacă privim obiectiv viaţa noastră pentru o singură zi, vom observa că cele mai multe dintre interacțiunile cu alte persoane ne solicită abilitatea de a asculta şi de a comunica. Prin joc şi educaţie artistică, fiecare copil îşi dezvoltă stima de sine, poate crea relaţii cu cei din jur mult mai uşor şi totodată le poate îmbunătăţi. Viitorul adult poate fi pregătit pentru eventualele schimbări pozitive/negative din viaţa sa, iar această latură a educaţiei artistice constituie o cărămidă importantă în temelia unei puternice imaginaţii sociologice şi în consolidarea adaptabilităţii acestora.

Care sunt obiectivele acestui curs?

foto*exprimare usoară, liberă, corectă şi asumată

*reducerea inhibițiilor, dezvoltarea laturii sociale şi receptive

*adaptabilitatea de la munca individuală la munca colectivă,

*dezvoltarea spiritului de observaţie şi a punctului de vedere

*conturarea personalităţii şi abilităţilor artistice ale acestora

*Copilul învaţă acele indicii subtile, pe care noi toţi le transmitem conştient sau inconştient, atunci când interacţionam cu altcineva, care să îi dezvolte spiritul empatic şi care să îl ajute să înţealeagă când cineva din jurul lui este trist sau vesel, furios sau calm sau orice altă stare pe care cei din jurul nostru o transmit fara cuvinte, doar prin limbajul corpului.

*Se pune cu uşurinţă în pielea personajelor, ajungând să descopere singuri diferenţele dintre tipologiile umane, dintre bine şi rău,

*Efectul nu e unul imediat, depinde de dezvoltarea fiecărui copil în parte şi de cum asimilează acest curs. Acest proces, este unul pe termen lung, dar cu rezultate eficiente, din experienţa mea, care stimulează şi încurajează copilul să se exprime şi să fie perceput ca atare.

Intreaga oferta de cursuri optionale o gasiti aici.

Pentru alte detalii si informatii, puteti suna la 0744489920 sau scrie la elefantelulcurios01@gmail.com sau contact@elefantelulcurios.ro

AFTERSCHOOL 2017-2018

_DSC0753Pentru anul scolar 2017-2018, puteti achizitiona pentru copilul dvs un pachet ce include:

*teme, *masa de pranz, *gustare, *acces la locul de joaca, *Club de lectura, *transport, *Optional la alegere (Engleza, Germana, Karate, Sah, Dezvoltare personala)

PRET 980 lei/luna

*** 700 lei/ luna septembrie 2017

Pentru ca suntem un altfel de Afterschool, am decis sa oferim copiiilor nostri posiblitatea de alege optionalul care i se potriveste, fara costuri suplimentare!

In plus, prima sedinta TEST la oricare alt optional din oferta noastra este GRATUITA.

Iar pentru ca incurajam prietenia carte-elev, organizam cerc de lectura pentru toti copiii inscrisi!

  • Clubul de lectura le va face pofta de citit! Le dezvolta limbajul, pe de o parte, si imaginatia, pe de alta! Memoria, atentia, capaciatatea de a face scenarii si de anticipa, concentrarea si puterea de intelegere, toate sint stimulate cind facem cunostinta copiilor cu literatura.

Iata mai jos orarul si activitatile pregatite special pentru cei mici.

11:30 – 12:30 Transport–  transportul nostru sau al parintilor   

12.30  Masa de pranz (catering- ambalata individual in caserole de unica folosinta biodegradabile, din fibre de trestie de zahar)

până la ora 14:30: Activitati recreative (acces la locul de joaca, cu jucarii, trambulina, tobogan, jocuri de logica, lego city pentru constructii si indemanare, puzzle-uri, desen liber sau pe fise de lucru) / odihna (somn)

12924469_1201451319878982_3628555097530576225_n14:30 – 17:00 Efectuarea temelor:

  • Recapitularea/ consolidarea cunostintelor dobandite la scoala;
  • Efectuarea temelor (sub supravegherea unui cadru didactic);
  • Verificarea efectuarii temelor (discuţii individuale invatator – copil);
  • Exercitii suplimentare;
  • Activitati Arts&Craft, in special elevii claselor pregatitoare

17:00: Relaxare si gustare (catering)

17:15 – 19:00: Activităţi educative 

***TARIFE (incepand cu ianuarie 2017 si an scolar 2017-2018):

pachet 1- 390 lei/ luna (program 14.30-17 lucru individual si in grupa cu un cadru didactic)

pachet 2- 980lei/ luna (program complet, MASA si gustare incluse, TRANSPORT in limita a 3 km fata de club inclus, optionalul de LECTURA si inca unul la ALEGERE- incluse)

Activitati optionale: (detalii gasiti si aici)

TAXA SE ACHITA IN INTERVALUL 01-05 pentru luna in curs.

La inscriere se plateste un kit educational unic/ an scolar, in valoare de 300 de lei (include caiete de lucru, fise de lucru si toate materialele auxiliare necesare desfasurarii activitati de afterschool)

Nu se scad din taxa de scolarizare absentele, pauzele intersemestriale si semestriale, vacantele de iarna si de primavara, zilele declarate sarbatori nationale libere si alte zile libere impuse de evenimente independente de AFTERSCHOOL Elefantelul curios.

Detalii, programari si inscrieri:

tel: 0744 489 920 sau 0755 405 405

email: contact@elefantelulcurios.ro sau elefantelulcurios01@gmail.com

adresa: Bdul. C-tin Brancoveanu, nr. 7 D (prima strada la stanga, din Bdul. Brancoveanu, pe directia Metrou Brancoveanu/McDonald’s/parc Oraselul copiilor catre Spitalul Marie Curie)

Elefantelul Curios (57) Elefantelul Curios (53)

Elefantelul Curios (63) Elefantelul Curios (48)

Elefantelul Curios (52) Elefantelul Curios (59)

Oferta activitati optionale

Clubul Elefantelul curios® va propune o serie de activitati optionale la care pot lua parte copilasii inscrisi la Before sau Afterschool, si nu numai. Puteti alege dintre:

sah1

***NOU! Curs de ACTORIE, cu actrita Bianca HEDES (miercurea 17-18, 180 lei/luna)

***NOU! Curs de BUNE MANIERE, cu lectorii scolii Ecolage (joia 17-18, 700 lei/modul 11 sedinte)

***NOU! Atelier de nutritie, cu Ambasador Food Revolution Jamie Oliver, Health Coach Florina Badea, (180 lei/luna, saptamanal)- din septembrie 2017

*** SAH– Scoala de sah Jocul celor 3 cai vine la Elefantelul curios!  (luni, 17-18, 140 lei/luna)

*** limba Englezaprof Loredana Iordache (luni si miercuri de la 13.30-14.30, 120 lei/luna)

*** limba Germana, cu prof Iulia Sovu (marti 17-18, vineri 12.30-13.30, 160 lei/luna)

*** Karate, cu sensei Mnatacanian Alexandru 2 Dan (vineri, 16.15-17, 80 lei/luna)

*** Program de dezvoltare personala SmartEd, cu psiholog Emilia Popa (marti, 13.30-14.30, 80 lei/luna)

*** Logopedie, sedinte individuale, cu psih Emilia Popa (50 lei/sedinta)

Pentru detalii va rugam sa ne trimiteti un mail pe contact@elefantelulcurios.ro sau elefantelulcurios01@gmail.com sau telefon la 0744489920

Va asteptam!