A fost odată ca niciodată că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti… 
A fost odată un meşter olar care ştia mai bine ca nimeni altul să facă pământul să cânte. Ştia de unde să ia cel mai bun lut, cum să-l frământe, cum să-l înmoaie cu apă astfel încât, după ce-l învârtea pe roată, scotea cele mai frumoase străchini şi ulcele. Vasele meşterului erau fermecate – oricine mânca sau bea din ele era sătul pe loc, ba mai putea hrăni şi pe alţii!
Într-o zi, la poarta meşterului a poposit o trăsură colorată, frumoasă, cu un vizitiu chipeş, care mâna doi cai lucioşi şi sănătoşi. Vizitiul a deschis portiţa trăsurii, din care a coborât un boier mândru, ce strigă la meşter:
-“De ce-ai lăsat în drum grămada asta mare de lut? Era cât pe ce să ne răsturnăm cu trăsura din cauza neglijenţei tale”.
Meşterul îl privi, îl măsură dintr-o ocheadă, apoi îi spuse:
-“Am lăsat lutul ca să prindă puteri, boierule, să adune cât mai multe bogăţii. Cât e ziua de lungă, pământul adună soarele şi-l transformă în aur”.
-“În aur?”, clipi boierul cel mândru. “Şi cam cât aur?”.
-“Cât vezi cu ochii, boierule. Vrei să vezi? Dar pentru asta va trebui să stai cu mine o zi întreagă şi să învârţi roata. Cu cât vei învârti mai mult, cu atât va ieşi mai mult aur”, spuse meşterul.
Boierul, care nu era doar mândru, ci şi avar, n-a stat mult pe gânduri. Şi-a suflecat caftanul bătut cu pietre scumpe şi s-a pus la lucru. Voia să vadă minunea cu ochii lui. A învârtit el cât a învârtit lutul pe roată, dar aurul nu voia deloc să se arate. Ce-i drept, lutul se înmuia şi se mlădia uşor, luând forma unei ulcele cu mijloc subţirel, dar aurul nu se zărea. Spre seară, boierul cel trufaş s-a ridicat supărat ocnă şi i-a spus meşterului:
-„M-ai amăgit! Nu am văzut deloc să iasă aur din lutul ăsta. Voi porunci vizitiului să te biciuiască”.
Olarul închise ochii o clipă, căzu pe gânduri şi-i spuse
-“Boierul, înainte de a mă pedepsi pentru un lucru pe care nu l-am făcut ia şi gustă din bucatele astea şi bea o gură de apă dintr-un ulcior. Apoi, mă poţi biciui”.
Flămând şi însetat, pentru că toată ziua nu îmbucase nimic, pândind aurul să iasă din lut, boierul se aşeză la masă. Goli strachina cu merinde, se răcori cu apa din ulcior şi-i spuse olarului:
-„A fost bun! Demult nu am mâncat bucate aşa de gustoase. Din ce le-ai făcut?”.
-“Din aur, boierule, din aurul sufletului meu. Am frământat lutul încălzit de soare, am făcut ulcica şi strachina, apoi le-am umplut cu merindele mele. Matale ai mâncat bucate cu dragoste, boierule, frământate de mâinele care ţi-au învârtit şi strachina”, spuse meşterul.
Boierul căzu pe gânduri şi-i spuse meşterului:
-“Te iert de biciuială dacă mă vei învăţa şi pe mine să învârt roata olarului aşa cum faci tu. Vreau să învăţ şi eu să fac ulcele care să bucure oamenii”.
Dacă v-a plăcut povestea noastră, scrisă cu mult talent de prietena noastră, jurnalista Maura Anghel, te așteptăm să o spunem împreună vineri, 27 aprilie, de la ora 16.30, la Şcoala de Meşteşuguri. Dl Mihai, olar cu peste 20 de ani de experienţă, ne va învăţa cum să modelăm cele mai frumoase vase din ceramică, pe care le veţi lua acasă.
Taxa este de 60 de lei de copil şi include tot, inclusiv bucuria de a lucra împreună în aer liber, în curtea clubului nostru.
Înscrieri la: 0755 405 405.
Elefănțelul curios 