Vacanţă magică alături de Zvârluga Aurie

„Copil frumos, îţi pot îndeplini trei dorinţe pe negândite. Nici nu ştii când prima se va transforma în realitate, când o vei trăi pe a doua şi când te vei bucura de cea de-a treia”, spuse Peştişorul Auriu când Prâslea îl prinse în plasa cu care îşi exersa dibăcia la pescuit.

Apa în care băiatul scufunda de zor plasa, în speranţa că în afară de cutii de suc şi pietricele se va agăţa şi altceva, trecea prin spatele casei bunicilor şi îi era uşor să se strecoare prin portiţa al cărui zăvor dădea de veste mereu când copilul ieşea pe prund. Scârţia foarte tare, ca o bătrână supărată pe vecinele gureşe, iar Bunul nu voia deloc să taie glasul zăvorului, ştiind că astfel îl va putea urmări pe Prâslea când o va zbughi la scăldat. Numai că puştiul cu păr auriu găsise cutia cu vaselină şi-i închise glasul zăvorului, bucuros că măcar o zi va putea sta liniştit pe malul apei. Bunicul oricum avea treabă cu nişte bagaje (De ce oare?), Buna migălea în bucătăria de vară şi umpluse deja masa cu clătite (Cine va mânca atâtea?), aşa că băiatul era stăpân peste toată ziua.

„Trei dorinţe?”, repetă copilul spusele Peştişorului Auriu, devenit printr-o fericită întâmplare prietenul lui. Pestisorul auriu
Apa i-l adusese în plasă tocmai când se gândea că tare bine ar fi dacă ar avea un prieten. De când se terminase şcoala şi venise la bunici, Prâslea se simţea singur. Părinţii erau departe, în Ţara Mare unde îi chemase căpitanul unui vas uimit de priceperea lui Tati de a mânui vapoarele cu care oamenii mergeau în croazieră. Deşi vorbeau în fiecare zi, glumeau şi uneori chiar simţea stropii de apă pe care Tati îi arunca pe ecranul calculatorului, ca să se bucure şi Prâslea de călătoriile de pe mările lumii, copilului îi era dor de ei. I-ar fi plăcut şi lui să alerge pe prund, să joace fotbal, să mănânce clătite şi să bea laptele pe care Mami îi turna în căniţa dimineaţa şi chiar îi promitea în gând că va mânca tot din farfurie, dar uite că nu era posibil. „Contractele, dragul meu, ne ţin departe”, spunea Tati şi băiatul ştia că acele hârtii preţioase asigurau taxele la Şcoala Scumpă, taberele peste hotare, şcoala unde învăţa în fiecare vară cum să zboare printre nori, jucăriile scumpe. Se vedeau de câteva ori pe an, de sărbători, la aniversarea bunicilor, de ziua lui Prâslea.

„Trei dorinţe?”, repetă din nou copilul, privind în ochi Peştişorul Auriu, care clipi şi dădu voios din coadă. Prâslea ştia că totul este doar o poveste şi că dorinţele îţi sunt îndeplinite de oamenii din jur, nicidecum de o zvârlugă adusă de ape. „Închide ochii şi imaginează-ţi că trei vise de-ale tale ar putea fi împlinite”, spuse Peştişorul, iar copilul zâmbi din nou. Îi plăcea jocul şi în timp ce genele îi tiveau pleoapele ochilor azurii, gândul îl duse la părinţii săi. Şi-ar fi dorit ca măcar o zi din vacanţa lui să fie împreună, să le fie alături Buna şi Bunul, şi prietenii lui, dar ştia că nu se poate. „Contractele…”. Când Prâslea deschise ochii, zvârluga îi alunecă din mâini, se scufundă în apă şi dispăru cât ai zice „peşte”.

Spre seară, băiatul se îndreptă spre casă, de unde venea un miros îmbietor de dulceaţă de vişine. Nici nu se aşeză bine în scrânciobul din bucătărioara de vară când o mână puternică lansă leagănul spre cer, iar două braţe îl prinseră cu drag la piept, când coborî. „Mami, Tati, cum aţi venit?”, întrebă Prâslea, cu gândul la zvârluga pe care o salvase din plasa plina cu pietricele. „Ne-ai chemat, dragul nostru. Mesagerul apelor ne-a adus dorinţa ta”, spuse Mami, în timp ce îi aşeză cochet bereta de marinar, „în această vară vom naviga împreună”. „Sunt gata bagajele, Bunico?”, întrebă Mami, iar stiva de trolere înghesuite lângă uşă îi oferi şi răspunsul.

* * *

În timp ce Prâslea ţinea cârma, ochii i se strecurau printre ape, căutând zvârluga care i-a adus cea mai fericită vacanţă. Ştia că undeva în adâncuri Peştişorul Auriu avea grijă se îndeplinească toate dorinţele rostite din inimă! (text de Maura Anghel)

Cu Peştişorul de Aur şi prietenii lui din lumea adâncurilor ne vom întâlni săptămâna viitoare, la Şcoala de Vară.

Încrieri se pot face pe toată durata verii, găsim loc pentru fiecare copilaș căruia i se pregătește o vacanță pe cinste!

Pregătiţi dorinţele şi fiţi gata pentru poveştile mărilor!    

Reclame

Povestea Rusaliilor

La 50 de zile după Paşte, creştinii ortodocşi prăznuiesc Rusaliile sau Pogorârea Sfântului Duh. Este o zi bogată în tradiţii ce trebuie respectate cu sfinţenie, ca să nu ne pedepsească Rusaliile, cunoscute drept Iele.

sursa: kanald.roSe spune că în cea de-a opta duminică după Paşti, pe când Apostolii şi alţi ucenici ai Domnului Iisus Hristos se rugau împreună, a pogorât peste ei Duhul Sfânt, sub forma unor „limbi de foc despicate”. Apostolii au început să vorbească în limbile tuturor neamurilor, iar pelerinii veniţi la Ierusalim au fost uimiţi să îi audă pe aceşti pescari neinstruiţi rostind rugăciuni către Domnul în limbile ţărilor lor de departe. De aceea, Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, sau Rusaliile, e considerată ziua de naştere a Bisericii creştine. Povestea spune că Rusaliile sunt fiinţe fantastice care umblă prin văzduh şi-i pedepsesc pe cei ce nu le respectă sărbătoarea. Credincioşii duc la biserică ramuri verzi de nuc sau de tei, plante despre care se crede că alungă spiritele rele. Păstrate peste vară, rămurelele apără ogorul şi gospodăria de furtunile şi grindina ce s-ar putea abate asupra lor.

Moşii de vară

Foarte importantă este şi ziua ce precede Rusaliile, cunoscută drept Moşii de vară, unul dintre cele mai importante momente ale cultului morţilor. Se spune că sufletele morţilor, după ce au părăsit mormintele în Joia Mare şi au zburat timp de 50 de zile, se întorc în lumea din adâncuri în sâmbăta Rusaliilor. Pentru ca această reîntoarcere să aibă loc fără incidente, oamenii împodobeau gospodăriile şi mormintele cu ramuri de tei şi făceau pomeni fastuoase, practici ce se păstrează şi astăzi.

De Rusalii se dau de pomană vase de lut sau din porţelan, căni, străchini şi vase de lemn împodobite cu flori şi umplute cu lapte, vin sau apă. La tortiţă se agaţă cireşe.

Rusaliile sunt cunoscute drept iele sau împărătesele văzduhului. Erau respectate, dar nu îndrăgite pentru că aduceau tot felul de boli. Se spune că Rusaliile umblă îmbrăcate în alb, dansează în văzduh şi caută hotare neumblate. Locurile unde au dansat rămân arse şi neroditoare. Se spune că uneori ielele răpesc câte un tânăr frumos ca să danseze cu ele. Când este eliberat, el nu are voie să spună nimic, altfel va muri. Despre iele se spune să sunt tinere, frumoase şi petrecăreţe. La sărbătoarea lor dansează în poieni fermecate, iar cine le vede va orbi ori va înnebuni. Cei „luaţi din Rusalii” sau „apucaţi de iele”, pentru că au spus că le-au văzut sau auzit nu se vindecau decât descântaţi sau jucaţi în căluş.

Rusaliile sunt fiicele lui Rusalim împărat. Se spune că într-o zi ele au găsit un izvor în care erau oglindite toate lucrurile pământeşti. Au luat apă într-un clondir şi i-au dat calului împăratului să bea. Calului i-au crescut aripi şi aşa s-a născut legenda calului năzdrăvan şi înaripat. Fetele au băut apoi şi ele din acea apă şi au prins puteri magice.

text de Maura ANGHEL

Călătorie spre satul indienilor

Din sala plină de lumină și de culoare se strecoară ușor acordurile unei melodii, peste care vocea blândă a instructorului așterne o poveste. Elefănțeii sunt ochi și urechi, curioși să afle care vor fi mișcările următoare pe care le vor face.

Pentru aproape o oră au uitat de tabletă, de telefonul de mobil, parcă nici la „desene” n-ar mai vrea să se uite, iar eroii preferați stau într-un colț, îmbufnați că au fost abandonați și că nimeni nu i-a invitat să ia loc pe covorașe și să facă și ei exerciții.

IMG_4110Copiii de la clubul nostru au aflat câteva lucruri despre yoga, despre care Lavinia, instructoarea lor, le-a spus că nu este nicio religie și niciun sport.

Yoga provine din India și este un sistem de mișcare care a dobândit girul timpului. Vechi de câteva mii de ani, s-a dezvoltat în permanență. Ca elemente de bază are exerciții ce imită animalele, respectiv serii ale acestora și variante îngreunate. Pentru adulți, foarte multe stiluri de yoga oferă o dezvoltare permanentă. Pentru copii se diferențiază în funcție de etapele de dezvoltare. Există variante de yoga pentru grădiniță (copii mici și copii mari de vârstă preșcolară), yoga pentru școlari (elevi mici și mari) și yoga pentru adolescenți.

În centrul orelor de yoga pentru copii se află mișcarea, dar fiecare moment este plin de poveste și joc. Valorile micuțului sunt construite de povestea care le-o spune instructorul și de aceea acordă o mare importanță cadrului de basm, la fiecare oră. Practic, elefănțeii au învățat să facă unele mișcări, s-au jucat și au ascultat o poveste în același timp.

Chiar dacă nu ne place, stilul de viață actual al copiilor este foarte sărac în mișcare, ei fiind captivați de televizor, calculator, de jocurile pe telefon, de o puzderie de jucării. Părinții au joburi foarte solicitante, care le rup din timpul, grija și atenția pentru clipele de joacă ale copilului. Acest mod de viață influențează foarte mult dezvoltarea celor mici și explică faptul că tot mai mulți prichindei au deficit de atenție, manifestări emoționale exagerate uneori, o încredere și o stimă de sine scăzute. Ei bine, prin yoga, aceste aspecte neplăcute dispar.

Orele de yoga se corelează foarte bine cu activitățiile de la afterschool, în primul rând cu cele dedicate anotimpurilor, apoi cu zilele importante ale anului și cu sărbătorile, fiecare cadru de poveste fiind construit cu migală.

O oră de yoga are tipicul ei, o ordine foarte clară – după ce se așează și se salută, copiii fac exerciții de încălzire, de întindere și îndoire. În funcție de tema și dispoziția copiilor pot urma serii de exerciții care asigură o ținută corectă, mișcări ample care imită animalele, exerciții de încrucișare și separare a membrelor, exerciții care ajută la dezvoltarea sistemului nervos, rostogoliri, rotații, sărituri, exerciții de concentrare, jocuri pentru dezvoltarea inteligenței emoționale, ora încheindu-se cu relaxare și exerciții de respirație.

Mișcările corecte ale copiilor sunt ghidate de instructor, care spune poezii, cântă, povestește. Privindu-i pe elefănței, nu putem spune decât că au fost încântați, mulți dintre ei întrebând când va mai reveni Lavinia.

Lavinia Dumitrescu este certificată ca instructor de yoga pentru copii de către Yoga Alliance (USA).

Ziua Porţilor Deschise la „Elefănţelul Curios”

Clubul afterschool „Elefănţelul Curios” invită părinţii şi copiii la o serie de activități dedicate împlinirii a cinci ani de la inaugurare, care vor avea loc pe sâmbătă, 19 mai. Reunit sub conceptul Ziua Porţilor Deschise, momentul este dedicat şi împlinirii a trei ani de la înfiinţarea trupei Juxi Magic.

banner juxi elefantel finalOaspeţilor mici li s-a pregătit o super-distracţie, cu intrare gratuită pe bază de rezervare, începând cu ora 10.30.

Părinţii pot participa gratuit la două workshopuri cu tematică actuală şi foarte interesantă.

Izabela Caragea Marinescu, fondatoarea clubului, susţine un atelier cu tema „Cum aleg afterschoolul potrivit pentru copilului meu”, în care vrea să ofere multe sfaturi utile, desprinse din propria experienţă de viaţă și de business. De fapt, aşa a pornit şi povestea clubului, din dorinţa de a-i oferi primul ei copilaş un loc unde să se simtă bine, să fie în siguranţă, un loc unde să fie bine îngrijit, iubit şi unde să îşi poată vedea liniştit şi de joacă, şi de copilărie, dar şi de teme.

„De-a lungul timpului, am observat că adulţii, pe de o parte, şi copiii, pe de altă parte, prioritizează altfel aspectele pe care le au în vedere când aleg un afterschool. În definitiv, au dreptate pentru că este un mediu în care elevii îşi petrec cea mai mare parte din zi, de luni până vineri. Noi punem copiii pe primul loc şi este important să comunic cât mai multor părinţi la ce să fie atenţi când aleg un program de tip Şcoală după şcoală, informaţii pe care le-am dobândit şi structurat după ani de experienţă în domeniu”, spune Izabela Caragea Marinescu.

Al doilea workshop vă oferă informații prețioase despre Importanţa lecturii în viaţa copilului” şi este susţinut de Dana Predu, fondatoarea Juxi Magic si mindfulness coach. De altfel, Clubul de Lectură, oferit gratuit elevilor înscriși în programele clubului, este unul dintre cele mai apreciate opționale în rândul elevilor!

Copiilor li s-a pregătit spectacolul interactiv „Max şi Mara”, dar şi o tombolă cu premii deosebite.

„Ne dorim un eveniment în care să îi întâmpinăm pe oaspeţii noştri cu bucurie, să-i tratăm cu respect şi să oferim un timp de calitate petrecut împreună, în familie. Exact așa cum sunt tratați toţi copiii înscrişi în programele dezvoltate şi implementate de clubul Elefănţelul Curios, completează Izabela Caragea Marinescu.

Intrarea este gratuită, însă veselia este obligatorie! Detalii găsiți și pe pagina noastră de Facebook.

Vă aşteptăm cu drag!

Înscrieri la 0755 405 405 sau 0733 081 464.

Tradiţii de Armindeni

În fiecare an, pe 1 mai, credincioşii sărbătoresc Armindenii sau Ziua Pelinului ori Pomul lui Mai, după cum mai este cunoscută. Armindenii sunt dedicaţi zeităţilor care au grijă de vegetaţie, care veghează asupra animalelor, dar şi a culturilor

2armindeniSărbătoarea de Armindeni (1 mai) este una a prosperităţii. Tradiţia spune că, în ajun, se ia un pom din pădure şi se aduce în casă, după ce este curăţat de frunze şi este împodobit cu flori, spice, apoi se sădeşte în mijlocul gospodăriei. Pomul lui Mai se va tăia la seceriş, iar din făină grâului secerat se va coace prima pâine din noua recoltă.

De Armindeni se culeg plantele medicinale amare, pelinul fiind cea mai cunoscută poate şi pentru că despre el se spune că ar avea puteri magice. Planta se strecoară prin toată gospodăria, inclusiv în dulapurile cu haine, pentru a ţine la distanţă duhurile rele. De Armindeni se seamănă pepenii, castraveţii şi fasolea şi nu se lucrează în vie, în caz contrar existând riscul ca viţa să fie atacată de dăunători.

Ziua aminteşte şi de prigonirea lui Iisus, crezându-se că, atunci când Irod a omorât copiii, a pus câte o ramură verde la poarta de unde ar fi început măcelul în ziua următoare. A doua zi, au apărut ramuri verzi la toate casele, iar Irod n-a mai ştiut unde să-l caute pe Iisus.

Numele sărbătorii vine de la Sfântul Prooroc Ieremia, unul dintre cei patru mari profeţi ai Vechiului Testament şi prăznuit pe 1 mai. El a vestit atât robia poporului iudeu de către babilonieni, cât şi Naşterea lui Mesia. A fost numit profetul lacrimilor şi al plângerilor şi se spune că toate prorocirile sale s-au îndeplinit.

Povestea vaselor magice

A fost odată ca niciodată că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti… vas lutA fost odată un meşter olar care ştia mai bine ca nimeni altul să facă pământul să cânte. Ştia de unde să ia cel mai bun lut, cum să-l frământe, cum să-l înmoaie cu apă astfel încât, după ce-l învârtea pe roată, scotea cele mai frumoase străchini şi ulcele. Vasele meşterului erau fermecate – oricine mânca sau bea din ele era sătul pe loc, ba mai putea hrăni şi pe alţii!

Într-o zi, la poarta meşterului a poposit o trăsură colorată, frumoasă, cu un vizitiu chipeş, care mâna doi cai lucioşi şi sănătoşi. Vizitiul a deschis portiţa trăsurii, din care a coborât un boier mândru, ce strigă la meşter:

-“De ce-ai lăsat în drum grămada asta mare de lut? Era cât pe ce să ne răsturnăm cu trăsura din cauza neglijenţei tale”.

Meşterul îl privi, îl măsură dintr-o ocheadă, apoi îi spuse:

-“Am lăsat lutul ca să prindă puteri, boierule, să adune cât mai multe bogăţii. Cât e ziua de lungă, pământul adună soarele şi-l transformă în aur”.

-“În aur?”, clipi boierul cel mândru. “Şi cam cât aur?”.

lut-“Cât vezi cu ochii, boierule. Vrei să vezi? Dar pentru asta va trebui să stai cu mine o zi întreagă şi să învârţi roata. Cu cât vei învârti mai mult, cu atât va ieşi mai mult aur, spuse meşterul.

Boierul, care nu era doar mândru, ci şi avar, n-a stat mult pe gânduri. Şi-a suflecat caftanul bătut cu pietre scumpe şi s-a pus la lucru. Voia să vadă minunea cu ochii lui. A învârtit el cât a învârtit lutul pe roată, dar aurul nu voia deloc să se arate. Ce-i drept, lutul se înmuia şi se mlădia uşor, luând forma unei ulcele cu mijloc subţirel, dar aurul nu se zărea. Spre seară, boierul cel trufaş s-a ridicat supărat ocnă şi i-a spus meşterului:

-„M-ai amăgit! Nu am văzut deloc să iasă aur din lutul ăsta. Voi porunci vizitiului să te biciuiască”.

Olarul închise ochii o clipă, căzu pe gânduri şi-i spuse

-“Boierul, înainte de a mă pedepsi pentru un lucru pe care nu l-am făcut ia şi gustă din bucatele astea şi bea o gură de apă dintr-un ulcior. Apoi, mă poţi biciui.

Flămând şi însetat, pentru că toată ziua nu îmbucase nimic, pândind aurul să iasă din lut, boierul se aşeză la masă. Goli strachina cu merinde, se răcori cu apa din ulcior şi-i spuse olarului:

-„A fost bun! Demult nu am mâncat bucate aşa de gustoase. Din ce le-ai făcut?.

-“Din aur, boierule, din aurul sufletului meu. Am frământat lutul încălzit de soare, am făcut ulcica şi strachina, apoi le-am umplut cu merindele mele. Matale ai mâncat bucate cu dragoste, boierule, frământate de mâinele care ţi-au învârtit şi strachina”, spuse meşterul.

Boierul căzu pe gânduri şi-i spuse meşterului:

-“Te iert de biciuială dacă mă vei învăţa şi pe mine să învârt roata olarului aşa cum faci tu. Vreau să învăţ şi eu să fac ulcele care să bucure oamenii.

 

Dacă v-a plăcut povestea noastră, scrisă cu mult talent de prietena noastră, jurnalista Maura Anghel, te așteptăm să o spunem împreună vineri, 27 aprilie, de la ora 16.30, la Şcoala de Meşteşuguri. Dl Mihai, olar cu peste 20 de ani de experienţă, ne va învăţa cum să modelăm cele mai frumoase vase din ceramică, pe care le veţi lua acasă.

Taxa este de 60 de lei de copil şi include tot, inclusiv bucuria de a lucra împreună în aer liber, în curtea clubului nostru.

Înscrieri la: 0755 405 405.

Nu ştii cum se face o invenţie? Hai să aflăm împreună!

Începând de astăzi, 28 martie, în fiecare miercuri, la sediul Elefănţelului Curios va fi agitaţie mare. Nu doar că vom avea mulţi musafiri, dar şi noi suntem nerăbdători să aflăm ce surprize ni se pregătesc.

Doamnele au pus la cale un super-proiect, se cheamă „Mari invenţii româneşti şi inventatorii lor”. Adică vom afla de ce unii oameni sunt dornici să aducă mereu ceva nou şi cum de reuşesc ei să pună în practică ideile iscodite şi atent pregătite.

Părinţilor curioşi le spunem că un astfel de proiect este tare bun pentru că îi ajută peinventie copii să afle despre marii inventatori români, să le spună şi altora ce au adus ei nou, să înţeleagă ce este o invenţie şi la ce ajută.

Noi ne vom întâlni de vreo opt ori, timp de 30-40 de minute, iar la finalul proiectului, copiii promit că se vor strădui să primească ei înșiși un brevet. Adică nişte certificate care arată tuturor cât de creativi suntem! Nu va fi un hocus-pocus, nu vom scoate iepuri din joben şi nici eşarfe din şepci, ci vom pune la cale nişte proiecte tare simpatice şi isteţe.

La prima întâlnire vorbim despre Stiloul lui Petrache Poenaru -1827. Urmează ateliere despre:

  • Avionul Vuia 1 – construit de Traian Vuia în 1906
  • Diorama lui Grigore Antipa – 1907
  • Primul avion fabricat în România de Aurel Vlaicu -17 iunie 1910
  • Henri Coandă a inventat Avionul cu Reacţie –1910
  • cum a ştiut Ioan Cantacuzino să obţină Vaccinul antiholeric – 1912
  • la ce a folosit Injecţia cu insulină preparată de Nicolae Paulescu– 1922.
  • cum funcţionează un Perpetuum mobile si Pila Karpen, migălită de băcăuanul Nicolae Vasilescu-Karpen – 1922.
  • După o recapitulare serioasă, pe final de an școlar ne vom grozăvi cu multele noastre cunoştinţe şi vă vom demonstra că şi noi ştim să facem invenţii. Cum ar fi baloanele de săpun colorate. Nu ştiţi cum se fac? Inventăm noi!

 

Cititul și jocul

Dansăm şi citim, învăţăm şi povestim

La Clubul de lectură avem un joc foarte frumos. Se numeşte „Cărțile muzicale” şi este foarte uşor de făcut. Avem nevoie de scaune în număr egal cu cel al copiilor, care sunt aşezaţi în cerc. Fiecare scăunel primeşte în grijă o carte primită la Clubul de lectură, prin amabilitatea Asociației Curtea Veche, apoi profesorul are grijă de ambient. Imediat ce muzica se aude din boxe, copiii încep să danseze, deplasându-se în jurul scaunelor. Când acordurile încetează, elevii se așază pe scaun și încep să citească un fragment, la alegerea lor, din cartea în dreptul căreia s-au oprit. Timp de câteva minute, liniştea cuprinde încăperea, apoi se aude din nou muzica şi reîncepe dansul în jurul scaunelor.

21686230_1141366342632245_8441039335282194566_nCu cât sunt mai multe momente de lectură, cu atât elevii vor afla cât mai multe despre fiecare carte şi se vor bucura de basme, poezii şi alte scrieri. Discuţiile ulterioare sunt foarte importante şi arată cât de mult au reţinut copiii din cărţile pe care le-au descoperit. Care i-au părut mai interesante? Ce anume l-a amuzat, l-a intrigat, l-a nedumerit? Cine era personajul? Ce legătură ar putea fi între fragmentul citit și titlu? Cui i-ar mai recomanda această carte?”, ar fi doar câteva întrebări la care copilaşii ar trebui ofere răspunsuri.

Copiii au fost foarte încântaţi de noul joc. Deşi se numeşte Scăunele muzicale , eu l-am reinterpretat numindu-l Personajul secret. După ce le-am explicat regula jocului, copiii erau curioşi să vadă pe ce scaun vor nimeri, dacă şi colegii vor desluşi din ceea ce ei vor explica despre ce carte şi despre ce personaj este vorba. Au fost dornici să repetăm jocul de câteva ori. Am îmbinat în felul acesta mai multe tehnici: lecturarea, exprimarea şi povestirea orală a fragmentului parcurs, jocul, creativitatea şi memoria. Copiii au fost nevoiți să ţină cont de scaunul ocupat anterior şi să nu se aşeze pe el”, ne-a povestit unul dintre îndrumătorii copiilor.

Clubul de lectură este opționalul la care participă absolut toți copiii înscriși în programele noastre, iar pentru acesta nu se percep costuri suplimentare. Întreaga ofertă a cursurilor propuse de club de Elefantelul curios, găsiți detalii aici.

E primavara mea!

Veselie maximă în vacanţa de primăvară, la Elefănţelul Curios®

Dornici să le aducem celor mici cât mai multe momente interesante ne-am adunat cu toţii la sfat, am strâns ideile, le-am ordonat bine-bine, apoi am început să scriem programul zilelor în care pentru cei mici nu se strigă catalogul. Ne-am luat fiecare câte un creion colorat, pentru a ne înveseli şi noi, şi ne-am pus pe treabă.

Ne-am gândit să ieşim cât mai mult din sala de clasă şi am pus la punct un picnic de lucru în parc. Împreună cu micii ecologişti vom studia atent ceea ce se petrece în jurul nostru, vom savura gustări şi vom învăţa cât mai multe despre natură. Gâze, flori, fire de iarbă, copăcei, despre toate vom povesti imediat după picnic.

Eiii, dar să nu credeţi că dacă este vacanţă doar ne jucăm. Nuuu, nici vorbă. Am planificat şi o vizită de observare la Hangarul Tarom pentru a studia o aeronavă în mărime naturală. Vom afla cum se întreţine, cum poate zbura un aparat aşa de mare, cum se menţine în aer, ce fac piloţii şi cum putem şi noi deveni comandanţi de nave aeriene.

Şi dacă tot vine Paştele, vor organiza şi mult-aşteptata căutare de comori, a cărei miză este Oul fermecat. deco vacantaAici să vedeţi veselie pentru că prichindeii abia aşteaptă să îşi ia misiunea în primire.

În aşteptarea Iepuraşului vom învăţa sau ne vom reaminti cum se combină culorile astfel încât să facem mici opere de artă, cum se pot transforma diferite materiale în decoraţiuni cu care ne vom împodobi propria cameră.

Ne-ar plăcea foarte mult să ne facem noi prieteni şi să ne distrăm împreună, aşa că, dragi părinți, daţi fuga la înscrieri.

Tariful este de 60 de lei/zi, valabil doar pentru copiii care nu sunt înscrişi în programul nostru de bază, care conține și Clubul de vacanță. Oferta pentru Before & Afterschool am prentat-o aici și aici.

Vom petrece împreună în zilele de 2, 3, 4 şi 5 aprilie, între orele 8 şi 19.

Înscrierile se fac la sediul Elefănţelului Curios, Bulevardul Constantin Brâncoveanu nr. 7D, tel 0755 405 405

Hai la Școala de vară în vacanță!

Dragi părinţi,

ce planuri aveţi pentru cei mici în vacanţa de vară? Să ştiţi că noi ne-am pregătit foarte bine şi am pus la punct toate detaliile Şcolii de Vară.

Puteţi alege oricare din cele șase perioade (18-29 iunie, 02-13 iulie, 16-27 iulie, 30iulie-10august, 13-31 august, 03-07 septembrie) în care noi ne-am propus să ne distrăm şi să învăţăm lucruri noi din domenii diverse.

18.06-22.06 Lumea subacvatică                                 

25.06-29.06 Magie si culoare  

02.07-06.07 Pe aripi de poveste                                 

09.07-13.07 Giganţii din Jurasic Park

13.08-17.08 Curiozitățile Deltei Dunării            

20.08-24.08 Călătorie în spațiu

27.08-31.08 În lumea gâzelor și a insectelor        

03.09-07.09 Toamnă dragă, bun venit!

Sunați acum la 0755 405 405 și rezervă un loc pentru copilul tău!

Pregătim experimente atractive: Magia apei colorate (vom face cretă din gheaţă colorată), Stafidele dansatoare, Transformările apei (în care vom învăţa despre cele trei stari ale apei), Oul plutitor, Bancnotele şi monedele buclucaşe.

Avem şi activităţi de echipă: Acvariul cu peşti, Ştafeta micilor campioni, Hora cifrelor, Coşuleţul Zânei Alfabet.

Participăm la jocuri pentru dezvoltare personală şi inteligenţă emoţională: Personaje de poveste – cine mi-ar plăcea să fiu, Povestea din poveste, Lampa fermecata şi jocul dorințelor.

Testăm şi îmbunătăţim îndemânarea şi aflăm Ce pot face două mâini dibace, vom confecţiona măşti.

Între două jocuri vom învăţa lucruri noi sau vom recapitula cunoştinţele deja acumulate. Am pregătit activităţi despre Lumea formelor geometrice, Acelaşi cuvânt mai multe sensuri, Totul despre animale preistorice, Alfabetul năzdrăvan.

Elefantelul curios (7)La club Elefănțelul curios®, noi ne organizăm pe grupe mixte de vârstă, având în vedere că în învăţământul tradiţional (fie la grădiniţă, fie la şcoală), majoritatea copiilor nu au o așa experienţă. Lucrul cu astfel de grupe are multe avantaje – copilul învaţă să ajute şi să se lase ajutat, învaţă să fie mai răbdător şi tolerant, ambiţios, cooperant, ba chiar să fie lider!

TARIFE:

Program scurt – intervalul orar 8-12 (găzduire, mic dejun, activităţi educative, gustare de fructe). Cost – 360 lei/2 săptămâni.

Program mediu – intervalul orar 8-14 (găzduire, mic dejun, activităţi educative, gustare de fructe, masa de prânz) – 530 lei/2 săptămâni

Program lung – intervalul orar 8-19 (găzduire, mic dejun, activităţi educative, gustare de fructe, masa de prânz, odihnă, activităţi recreative)- 680 lei/2 săptămâni.

La clubul Elefănţelul curios® (sector 4) primim copii cu vârsta minimă de 4 ani, într-un spaţiu prietenos, cu supraveghetori şi cadre didactice, unde oferim un program atât educativ, cât şi distractiv.

Avem multe surprize pentru pitici – ateliere creative, fişe de lucru, teme pentru vacanţă, ieşiri în curte şi în parc. Au acces nelimitat la locul de joacă, unde găsesc jucării, trambulină, tobogan, jocuri de logică, lego city pentru construcţii şi îndemânare, puzzle-uri, desen liber sau pe fişe de lucru.

Continuam si activitatile optionale, in masura in care se formeaza grupele: (detalii gasiti si aici)

  1. Limba straina– engleza, germana
  2. Sah
  3. Dezvoltare personala, Logopedie
  4. Teatru

Detalii, programari si inscrieri:

tel: 0755 405 405

email: contact@elefantelulcurios.ro sau elefantelulcurios01@gmail.com

harta-bunaxxadresa: Bdul. C-tin Brancoveanu, nr. 7 D (prima strada la stanga, din Bdul. Brancoveanu, pe directia Metrou Brancoveanu/McDonald’s/parc Oraselul copiilor catre Spitalul Marie Curie)