„Sunt femeia care ii face pe copii sa manance”

„Ca sa conduci o masina, iti trebuie permis. Ca sa cresti un copil, nu?!”

crinaCrina Coliban este femeia la care apeleaza mamicile in nevoie de consiliere in alimentatia copilului- fie ca e vorba de alaptare sau de diversificare. Testimonialele parintilor care au trecut prin mana Crinei, caci despre parinti vorbim, nu despre copii, ne-au convins ca e persoana potrivita sa raspunda intrebarilor din acest domeniu.

Izabela Caragea Marinescu: Ce mananca copilul tau, Crina?

Crina Coliban: Gusta din toate. Asta a fost si proiectul meu de la inceputul diversificarii: sa guste! O viata in care mananci doar ce stii e foarte saraca, e aproape tragica, dupa parerea mea. Cand ai sansa sa traiesti “in gradina Raiului”, adica aici, pe Pamant, cea mai mare pedeapsa e sa traiesti cu 10-20 de alimente toata viata. Asadar, fiica mea gusta. Si pentru ca gusta din toate, am ajuns ca, in orice restaurant intru cu ea, sa imi ceara calamari. Si are doar 3 ani, mi-e frica sa ma gandesc ce o sa imi ceara la 13.

I.M. Ii faci ceva deosebit ca aspect? Corabioare, buburuze, fete zambitoare pentru o reusita garantata?

C. C. Am trecut de etapa aia, dar da, clar, ne-am jucat de-a mancarea mult. Nu neaparat fete zambitoare sau farfurii “master chef”, dar ne-am iubit cu mancarea mereu. Dat fiind ca sunt “femeia care ii face pe copii sa manance”, e clar ca una dintre calitatile mele e ca sunt indragostita de mancare. Indragostita nu la modul ca as manca orice, oricand, oricat, ci ca nu intra in gura mea nimic fara sa fiu bucuroasa de intalnire.

I.M. Cate mese pe zi/saptamana aveti in familie?

C.C. Cred ca toate. Eu muncesc de acasa in cea mai mare parte a zilei, asa ca putem manca impreuna. Dar atentie, nu asta e cheia succesului. Adica nu as vrea ca mamele sa spuna “Ah, pai de asta mananca fetita ei!”. In zilele in care sunt plecata si sarim o masa, ma asigur ca la masa pe care o putem avea impreuna ne conectam, ne distram, ne jucam. Mai bine o singura masa si buna, decat 3 nebune:)

I.M. Cand esti in deplasare, mananca la fel de bine si fara tine?

C.C. Cand sunt in deplasare, copila mea mananca atunci cand ii e foame. Cere mancare adesea. E adevarat ca nu prea sta la masa atunci cand nu sunt eu, dar asta face mancatul mai provocator, mai jucaus.

I.M. Ii gatesti doar tu? Sau crezi ca e important sa manance si ce a gatit tati, bunica, matusa sau la gradi?

C.C. Nuuuuu, mie nu imi place sa gatesc, Doamne fereste sa gatesc numai eu! Dar lasand asta la o parte, va spun ca e absolut musai sa manance si din ce au gatit altii. Musai! Fiecare femeie pune altfel de dragoste, de energie, in mancarea pe care o face. Daca ne asezam 6 femei una langa alta si facem toate ciorba uitandu-ne la aceeasi reteta, obtinem 6 ciorbe diferite si ca gust si ca aspect. Da, copiii trebuie sa manance peste tot, mancaruri cat mai variate si e bine sa ii ducem in tot felul de case pentru asta. Stiti cum mancarea de la vecina era intotdeauna mai buna decat a mamei, cand eram copii, nu? Cum zicea mama cand ne duceam in vizita: “Draga, dar la mine nu pune gura pe salata boeuf, nu inteleg cum de mananca la tine!” Asta e pentru ca difera contextul in care o mananca si, de ce nu, poate chiar si mirosul sau gustul.

I.M. Cum ii determinam noi, restul parintilor, sa manance corect si sanatos?

C.C. Bucurandu-va de ei si de mancare. Tu stii ca motto-ul meu este “Lasati-i pe copii sa se bucure de mancare!” Noi, parintii, ar trebui sa fim preocupati de ce le lasam mostenire acestor copilasi: NU mancarea e mostenirea pe care le-o lasam. Nu exista fiinta sanatoasa din punct de vedere fizic si emotional, cu mancare la indemana, care sa nu manance. Deci, nu mancarea e ce le predam noi lor. Mostenirea noastra cea mai de pret ar trebui sa fie “Pofta de mancare”, asta ar trebui sa ii invatam noi pe copilasi, inca de la 6 luni: sa le facem pofta de mancare.

I.M. Care sunt cele mai frecvente greseli facute de parinti la inceputul diversificarii?

C.C. Frica. Parintii, in pragul diversificarii, tremura. De frica! Serios, fix asta fac.

–       Mi-e frica sa ii dau mancarea asta

–       Mi-e frica sa il pun in scaunul de bebelus, dar mi-e frica si sa nu il pun

–       Mi-e frica sa nu se inece

–       Mi-e frica sa nu faca alergie

–       Mi-e frica sa nu se constipe. Mi-e frica si sa nu dea vreo diaree in el.

–       Mi-e frica sa ii introduc si asta

–       Mi-e frica sa nu refuze mancarea

–       Mi-e frica de mor!

Asta simte copilul in pragul diversificarii: frica. Si de astea se si comporta foarte multi refuzand, respingand, ezitand. Tu ai manca din mana mamei tale daca ai vedea ca ii tremura bluza pe ea cand iti intinde lingura cu mancare?

I.M. Ce alimente/produse introduse gresit sau devreme altereaza gustul copilului?

C.C. Povestea cu legume intai, nu fructe, ca sa nu se invete cu gustul dulce e un mit. In primul rand e lipsit de logica. Ia spune-mi cate fructe acre/acrisoare nu cunosti si cate legume dulci, real dulci ai mancat? Primele alimente introduse ar trebui sa fie alimente cu gust, nu inodore, incolore, insipide. Copilul, de la laptele de san, dulce, perfect, trece in Gradina Raiului si ce gusta intai? Un piure fara niciun gust, cu o culoare ciudatica si cu o textura care pare lapte, dar nu e. Nu asa il convingi pe om sa guste si a doua oara.

I.M. Ce parere ai despre autodiversificare?

C.C. O parere buna, desigur. Eu am scris si recenzia cartii “Diversificarea naturala”, atunci cand s-a publicat in Romania. As vrea ca mamele care aud despre mine sa stie ca eu nu le voi recomanda diversificarea clasica sau autodiversificarea, ci ca voi afla despre ele suficiente informatii, astfel incat sa imi dau seama care este metoda de diversificare potrivita cu ele si cu familia lor. Nu ne intereseaza sa avem o mama moderna, dar care tremura si e plina de frustrare cand isi lasa copilul sa manance singur, la fel cum nu ne intereseaza sa avem o mama clasica, ce tremura de frustrare cand ii da lingurita cu lingurita piureul din castronel copilului ei. Ce ne intereseaza e sa avem o mama impacata, linistita, armonioasa si bucuroasa de relatia dintre ea, copilul ei si mancare.

I.M. Sa zicem ca am dat-o in bara si acum avem un copil mofturos- cum dregem situatia?

C.C. “Lasa-l. draga, ca nu o sa moara de foame!” “Nu ii mai da nimic si o sa vezi cum o sa manance!” Astea sa NU le faceti niciodata! Astea sunt caile sigure catre esec si catre probleme si mai mari. Apelati la Femeia-care-ii-face-pe-copii-sa-manance! Pe site-ul meu, www.permisdeparinte.ro o sa gasiti multe informatii despre “boala” asta, pentru ca da!, “mofturile la mancare” au fost catalogate drept un diagnostic de catre Asociatia Americana de Psihiatrie, tocmai pentru ca e un fenomen din ce in ce mai des intalnit si cu consecinte foarte grave pe termen lung.

I.M. Ce facem in cazul fratilor- unul mancacios, celalalt mai sclifosit? Ce stil se impune? Il determina pe mofturos sa manance sau invers?

C.C. Nu e despre frati, cat e despre parinti. Vedeti, atunci cand un copil are un comportament cu care parintii nu sunt de acord, problema e a parintilor, nu a copilului! Foarte rar avem de-a face cu o incapacitate fizica, fiziologica a copilului, de cele mai multe ori mofturile, refuzul, respingerea apar pe un fond emotional, psihologic. Parintii sunt cei pe care ii ajut in prima instanta, abia dupa ce inteleg ei nevoile copilasului mofturos si dupa ce primesc de la mine si niste instrumente care sa ii ajute sa ii indeplineasca din nevoi, trecem mai departe, la relatia dintre frati si la rivalitatile dintre ei.

I.M. Ai un mesaj pentru mamicile stresate care fac o drama din NEmancatul copiilor si vor sa-i determine cu orice pret sa infulece tot la masa?

C.C. Daca ar fi sa ma rezum la un singur mesaj, acela ar fi “Copilul care face mofturi este un copilas neinteles. Nicio fiinta umana sanatoasa din punct de vedere fizic si emotional, care are mancare la indemana, nu refuza mancarea. Mancarea inseamna viata, asa ca, un copil care nu mananca, ne da – subliminal – mesajul ca nu ii place viata pe care o traieste, ca nu vrea sa mai traiasca. Stiu ca suna dur, ca suna inspaimantator, dar daca nu mananci, nu traiesti, asta e sigur. Asadar, daca simtiti ca omuletul are o problema cu mancarea, nu o ignorati si nu il fortati sa manance. Cautati sprijin: o mama care cere ajutorul e o mama mai buna!

Anunțuri

Un gând despre &8222;„Sunt femeia care ii face pe copii sa manance”&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s